Aşteaptă...

Îmi plăcea să cred că eşti diferit...

Dar nu te mai las să îmi domini spiritele, nu te mai las să mă dai peste cap şi sub nicio formă nu te mai las să mă laşi să te iubesc.

Îmi clădesc o fortăreaţă şi o întăresc pe cât de bine posibil, în speranţa că inima mea nu mai iese de aici şi că, mai presus de toate, nu o mai las pe a ta să intre.

Tu nu ai nimic din putere sau sensibilitate şi pur şi simplu alegi să-ţi petreci viaţa oricum, dar nu iubind.

Nu iubindu-mă pe mine, sau poate doar pretinzând că mă iubeşti.

Promite-mi că nu mai adorm plângând şi că mă laşi să fiu singură, în spatele fortăreţei mele, unde nu se mai strecoară nimeni.

Promite-mi că te detaşezi atât de tare încât nici întamplător nu ai să-mi mai apari în gând.

Promite-mi, înainte de toate, că e pentru ultima oară.

Am iubit până mi-au murit oamenii in suflet.
Am iubit până fluturaşii din stomac s-au transformat în molii.
Am iubit până a ruginit fiecare ţeavă care ducea la inimă.
Au iubit cât n-au scris nici Shakespeare, nici Eminescu la un loc şi cât n-au cântat toate trupele de mariachi din lume.
Am iubit fără să stau pe gânduri și am oferit fără să aștept ceva în schimb.
Dar a venit momentul în care am realizat că toată dragostea pe care o am trebuie să o păstrez pentru mine și sa nu o mai donez în scopuri caritabile.
Am oferit destul, poate prea mult şi nu s-a întors nici un gram înapoi. Încet-incet sufletul îmi seacă, rămâne fără emoţie şi se pierde într-o mare de indiferenţă.
Tânjesc după afectiune şi dupa iubire...
Cred că sufăr de o boală care nu-mi permite să fiu iubită şi să ofer toată iubirea pe care o am şi pe care îmi doresc nespus să i-o împărtăşesc cuiva.
Dar viaţa e mult mai complexă de atât. Dacă sufletele pereche există cu adevărat, şi sunt sigură că există, atunci sufletul meu pereche o să vină fără să-l mai caut eu. Poate că sufletul pereche mi-a trecut deja prin faţă sau prin mână şi eu n-am simţit nimic. Dar dacă e aşa, sunt sigură că o să se întoarcă. 
N-am plecat nicăieri, sunt tot aici şi astept sa mă caute. :)

La sfârşitul zilei... doar tu contezi.

N-am niciun interes să-ţi spun că te iubesc.

N-are absolut niciun sens să îţi spun că sentimentele mele se intensifică după fiecare răsărit de soare, că unicul motiv al fericirii mele e zâmbetul tău sau că în nopţile furtunoase tot ceea ce îmi doresc este să te ţin în brate.

Aş fi făcut asta… şi poate chiar mai mult de atât. Aş fi riscat să fiu alături de tine în permanenţă, să mi te dăruiesc întru totul, dar cu siguranţă nu ai fi fost capabil să primeşti atât de mult din partea unui suflet.

Erai slab şi eu eram puternică. 

Dacă ţi-as fi dat toată forţa mea, m-ai fi nimicit fără să stai pe gânduri.

Nu eram compatibili, trebuia să fi realizat asta încă de la început.

Urăsc faptul că regret şi mai mult decât atât, urăsc faptul că m-ai făcut să fac asta, chiar nu-mi stă în caracter.

Mi-am călcat în picioare toate principiile pentru ca în final să mă aleg cu geamuri sparte, uşi închise şi o inimă făcută ţăndări din cauza temerilor tale.

 

Sfârşitul ăsta trebuia să vină înaintea oricărui posibil început, iar eu nu trebuia să fiu naivă şi să cred că o persoană atât de slabă ca tine ar putea iubi vreodată… aşa cum iubeam eu. :)

Despre trecut, prezent.. poate chiar viitor.

O să te pierzi de zeci, sute, poate chiar mii de ori şi n-ai să te regăseşti decât atunci când ai să simţi că aparţii de o persoană, de un obiect sau de un spaţiu.

N-ai să ştii niciodată sigur şi nici nu îţi va spune cineva “aici eşti facut sa fii”.

O sa te izbeşti de ziduri înalte, nu vei ştii dacă trebuie să le dărâmi sau să le reclădeşti. O sa fii confuz la un mometdat şi o să te lupţi cu multe persoane, cu multe întamplări, trăiri şi cu foarte mult timp ca să ajungi la destinaţie, dar sentimentul că eşti unde trebuie să fii e mai puternic decât orice pe lumea asta şi atunci când ai să fii acolo îţi vei dori să rămâi pentru o veşnicie şi vei ştii că oriunde ai fost sau orice ţi s-a întâmplat până atunci, a fost zadarnic.

Dar nu-i aşa.

Dimpotrivă.

O să ajungi la concluzia că toate se întamplă cu un scop şi că eşecurile, persoanele nepotrivite sau experienţele proaste nu au înseamnat nimic altceva decât pregătirea prematură a bunăstarii prin care treci la momentul actual.

O să-ţi doreşti, poate, să dai timpul înapoi şi să iei cu tine în acest absolut persoane sau lucruri, poate chiar momente, dar e imposibil.

Nimic din ce nu-ţi mai aparţine nu a fost vreodată al tău sau pur şi simplu nu ţi se potrivea.

Consideră că eşti mai bun de atât, iar dacă te simţi împlinit şi totuşi îţi mai lipsesc mici detalii, renunţă la ele.

Mai ales dacă sunt din trecut.

Trecutul e doar o stare de spirit care rămâne în spate, iar faptul că ai trecut prin el înseamnă că ai avansat. E ceea ce te-a ajutat enorm să-ţi proiectezi idealul.

E perfect ce ai atâta timp cât te face fericit.

Nu renunţa.

În lupta asta pentru fericire nu sunt reguli şi poţi avansa oricând.

Ia cu tine doar ceea ce te face să zâmbeşti în viaţa asta, iar părţile negative lasă-le în spate, înseamna ca nu ţi se potriveau. :)