Schimbări...

Când o ai, n-o mai vrei. Când o vrei, n-o mai ai.

M-ai avut... Te-am iubit atât de mult încât nu mi-am putut stapâni lacrimile când te-am văzut ieşind pe uşă.
Te-am iubit atât de mult încât n-a existat noapte în care să nu adorm cu gândul la tine sau dimineaţă în care să-mi doresc să te sorb pe tine în loc de cafea.
Atât de mult m-am dedicat nouă, ţie, până ai ajuns tu să-ţi baţi joc de sentimentele mele.
De sufletul meu, de trupul meu.
Atât de mult am ajuns să te urăsc acum. Toată dragostea aia de atunci s-a transformat în ură şi n-am de gând sa te iert pentru lacrimile grele pe care le-am plâns din vina ta.
Atât de mult de pot urî încât acum poţi să te întorci şi târâş, să-mi promiţi luna de pe cer, jur că nu-mi mai trebuie.

M-ai rănit atât de mult încât am plâns râuri întregi nopţi de-a rândul, mi-am scăldat toate visele în zâmbetul tău şi am ştiut tot timpul că mimezi dragostea.
Defapt nici nu te străduiai să o faci. Tu chiar NU mă iubeai.
Eu chiar eram naivă şi credeam că lucrurile merg in direcţia potrivită...
Dar m-am înşelat.

Acum chiar merg în direcţia potrivită şi sincer, puteţi să vă întoarceţi toţi plângând şi implorându-mă să vă iert. Voi toţi nu faceţi cât 10% din el.
Pentru că nu mi se mai greseşte. Nu mai admit să mi se greşească.
M-am schimbat. 
Sunt alt om. 
Un om fericit, care nu mai iartă. :)