Fericire...

Îmi place să privesc răsăritul, oamenii grăbiți, stelele de pe cer și mai ales pe tine.
Îmi place să fac oamenii să zâmbească și să alerg prin ploaie.
Îmi place să ascult muzică la căști în autobuz și să citesc în timp ce beau ceai și mănânc biscuiți.
Îmi place țigara de dimineață și cafeaua cu lapte.
Îmi place să zbor cu avionul și să fac poze cerului plin de nori pufoși.
Îmi place să stau pe malul lacului și să dau de mâncare păsărilor.
Îmi place să mă joc cu câinii și să iau copiii în brațe.
Îmi place să alerg de dimineață și să mănânc fructe după.
Îmi place să merg pe munte și să mă plimb în pădure.
Îmi plac florile și mirosul primăverii.
Îmi plac fluturii și cărăbuşii.
Îmi place să călătoresc cu trenul și să cunosc oameni noi.
Îmi plac zâmbetele sincere și îmbrățișările de revedere.
Îmi place să fiu pupată pe frunte și să beau ciocolată fierbinte iarna.
Îmi plac apusurile de soare. Privite de oriunde.
Îmi place să cânt la duș și să îmi fac bagaje.
Îmi place apa plată și concertele live.
Îmi plac curcubeele și părul blond.
Îmi plac petrecerile în aer liber și vinul roșu. Uneori îmi place și berea.
Îmi plac unghiile lungi și picioarele bronzate.
Îmi place să râd. Îmi plac oamenii cărora le place să râdă.

Îmi place să iubesc și știu că nu există om căruia să nu îi placă să fie iubit. :)

Nu există nu...

Nu pleca. Nu fugi. Nu vorbi urât. Nu înțelege greșit. Nu te supără. Nu pune la suflet. Nu asculta muzică. Nu mai râde. Nu știu. Nu te vreau.

Acum chiar vorbesc serios.
Ți se pare corect să îți spună ei ce să faci? 
Ai drumul tău orice ți-ar spune. 
Ar trebui să știi că merită totuși să pleci atunci când simți că nu-i locul tău acolo unde ești. 

Merită să fugi, chiar să te ascunzi când simți că nu vrei să te mai vadă nimeni... să nu te mai audă nimeni. Să nu mai știe nimeni de tine.
Găsește un loc în care simți că ți-e cel mai bine și fugi direct acolo fără să te uiți în spate.

Înțelege exact așa cum vrei tu să înțelegi. Ai dreptul să crezi ce vrei. N-ai dreptul, în schimb, să judeci. Pe nimeni. Nici măcar pe cei care te judecă pe tine. În final, se judecă singuri dacă se gândesc mai mult la tine decât la ei.

Ascultă exact ce muzică vrei. Cât de tare vrei. Cât te țin căștile sau boxele. Ascultă muzică acasă, pe stradă, la muncă, oriunde și oricând simți tu nevoia să asculți muzică. 
Poate uneori găsești muzica în natură și nu-i nevoie să îți descarci bateria de la telefon sau mp3.
Poate găsești muzică în bătăile inimii celui pe care-l iubești. 
Poate găsești muzică în haosul motoarelor de pe stradă. Poți găsi muzică în orice. Trebuie doar să asculți cu atenție. 

Râzi. Fă tot posibilul să râzi cât mai mult, chiar și atunci când simți că ești la pământ sau că totul e trist în jurul tău.
Chiar și atunci când îți vine să plângi, amintește-ți cât de bine e ca oamenii care nu cred în tine să te vadă fericit.
Ai o singură viața și cu siguranță unul dintre principalele scopuri este să fii fericit. Dacă te face să râzi, cumpără-l sau mărită-te cu el.

Cică nu știe. Hai să ne lămurim.
Cu siguranță știe, dar nu vrea să-ți spună.
Te menajează. Mai gândește-te. Ai nevoie de oameni lipsiți de încredere în viața ta? Care nici măcar nu îți spun în față când ceva nu e în regulă? Cu siguranță nu. Așa că nu îi mai găsi scuze. Mai bine trăiești singur decât înconjurat de oameni nesiguri.

Cu siguranță te vrea. Poate încă nu și-a dat seama cât de greu i-ar fi fără tine.
Poate nu acum, dar mai târziu cu siguranță va realiza. 
Tu trebuie să știi cât valorezi. Poți să rămâi pe loc și să aștepți să se întâmple lucrurile sau poți ieși în lume să le rezolvi pe cont propriu. S-ar putea să cazi de câteva ori, dar atunci când te ridici vei fi deasupra tuturor.

Însă dacă ți-e greu și simți că nu mai ai putere să mergi mai departe, caută un suflet care să îți aline durerea și care să te țină de mână și când e soare, dar mai ales când plouă.

Suntem aici...

Am uitat de orice clișeu existențial.

Am uitat de flori, ciocolată, filme siropoase și bijuterii... haine scumpe și mii de perechi de pantofi.
Avem timp de toate, să îți dau luna de pe cer și tu să-mi faci colier din stele.
Oricum avem steaua noastră, ea ne-a adus împreună.

Am realizat că dragostea nu se masoară în timp.
Poți iubi pe cineva în 3 zile și poți să nu iubești în 10 ani...
Ce contează asta atâta timp cât nu ne impune nimeni un dead-line?

Putem visa la un viitor împreună, la casa noastră, la copii, vacanțe pe tot globul și cum facem baie în spumă. Dacă nu ne avem unul pe altul, toate astea nu ar exista.
Nu-mi dau seama cum se face seară înca după primul sărut pe care mi-l dai când te trezești.
Aș putea sta ore întregi cu tine fără să-mi dau seama că trebuie să muncesc, să gatesc, să calc sau sa îi dau câinelui de mâncare.
Aș putea sta ore întregi doar să-ți ascult bătăile inimii pe același ritm cu ale mele și sa îmi sincronizez respirația cu a ta în timp ce mă ții in brațe.
Mă văd tot lângă tine și peste ani... oricum nu mă va cunoaște sau iubi cineva așa cum o faci tu.
Soarele nu zâmbește dacă nu mă trezesc lângă tine, printre cearșafurile șifonate.
De fiecare dată cand plecăm unul de lângă altul începe să plouă... nu contează că e miercuri, duminică sau vineri.

Abia aștept să nu mai plece niciunul dintre noi nicăieri.

Să numim același loc "acasă" și să ne sunăm înainte să ajungem ca să întrebăm dacă am luat pâine sau mâncare pentru câine. Să golim sticle de vin la cină și sa ne bem cafeaua împreună în fiecare dimineață, să ne lăsăm note-uri pe frigider cu facturile sau reminder cu zilele de naștere ale mamelor noastre. 
Să mergem vara la ai mei și iarna la ai tăi sau la sfârșit de săptamână să mergem să îi ducem flori bunicii și să luăm masa cu ea.
Să ne lăsăm copiii la ai noștri doar ca să plecăm și noi singuri și departe de stresul din București.

Să nu ne lipsească nimic, să nu ne gândim la bani sau problemele de la muncă.

Singura problemă să fie cine face cafeaua în dimineața următoare sau cine merge primul la duș.

Cine stinge lumina și cine spune în noaptea asta primul "te iubesc". :)

Fă ce trebuie până ajungi să faci ce vrei...

Cred că faptul că sunt o iubitoare a zilelor de vineri nu e o chestiune întâmplătoare.
Nici susținătorii Bibliei nu au denumit-o degeaba Vinerea Mare.
Cred că are tot 24 ore ca orice zi, însă mai important e câte dintre acestea le muncești, le dormi... Le trăiești.
Vinerea asta am trăit mult. Sau multe.
Am trecut prin extaz, apoi brusc la agonie. De la fericirea supremă la suferință.

E de neconceput că am trăit, am simțit și am învățat atâtea într-un timp atât de scurt...
În primul rând, faptul că lucrurile pe care le planifici nu ies conform așteptărilor, iar deciziile spontane duc la povești bune. Grozave chiar.
Însă asta nu este nici pe departe cea mai înțeleaptă idee.
Ar fi câteva...

Am realizat că există părți din tine pe care nu le cunoști, pentru că sunt adânc îngropate și le găsești doar dacă știi cum și unde să le cauți.
Mi-am dat seama că nu pot să adorm dacă nu-mi spui "noapte bună" și că înainte să vorbesc trebuie să gândesc de cel puțin zece ori. Faptele sunt mai importante oricum. Vorbește puțin și dovedește mult.
Mi-am dat seama că limita dintre bine și rău nu e relativă și e mai subțire decât un fir de ață... că poți fi cel mai trist om din lume, iar peste cinci minute să devii cel mai vesel.
Important e să ai o motivație. Sau o persoană care să gasească motivația în tine.

Știu că oamenii sunt răi și nimănui nu îi pasă de tine în final, însă eu am fost suficient de norocoasă încât să găsesc persoana căreia să îi pese. Sper să fiu și suficient de deșteaptă să nu o las să plece.. vreodată.

Am realizat, totodată, că oamenii nu se schimbă neapărat, ci pur și simplu ajung într-un punct în care pot alege dacă vor să devină o versiune mai bună sau mai proastă a ceea ce au fost până-n acel punct.

Mi-am dat seama că nu orice furtună produce inundații. Cred că important este să-ți construiești casa pe o bază suficient de solidă.
Sper că nu-i nevoie de mai multe detalii...

Am realizat că după fiecare conflict rămânem cu o învăţătură care ne marchează... că merită să lupţi pentru ce iubeşti. Până în pânzele albe.
E important să nu aştepţi răspunsuri concrete, să nu îţi doreşti ca viaţa să meargă după un scenariu plănuit de acasă.

Călătoriile, ca şi piesele de teatru, nu vor fi niciodată la fel de mai multe ori. E imposibil să se repete identic.
Apare mereu ceva nou... care, după genul pe care îl preferi, fie dramă sau comedie, îţi creează exact starea pe care ţi-o doreşti.
E simplu. Ori te ridici, fie chiar şi a mia oară şi continui, ori rămâi în loc şi te uiţi cum alţii mută munţi.

Am învăţat să nu-mi mai fie teamă de eşec. Eşecul nici nu există. Există doar cele două filme care te ajută sau nu să depăşeşti situaţia.

Cred că nu scapi niciodată de ce îţi este frică. Tocmai de asta, dacă eşti o persoană puternică, învinge-ţi orice teamă, fă-le pe toate, chit că pici de un infinit de ori.
Pentru oamenii puternici, gravitaţia există.

Trecem peste toate.. împreună.

Dacă doare atât de tare, atunci trebuie să fie dragoste.
Ți-e dor să fie bine... nu dormi nopți gândindu-te că s-ar putea să îi fie frig și să găsească refugiul în alte brațe.
Îți e teamă ca nu cumva buzele Lui să fie atinse de buzele altcuiva și cel mai teamă Îți este ca nu cumva să doarmă o alta în locul tău în patul vostru...
Îți e frică să nu se schimbe nimic și Îți dorești să simți că te iubește fix ca la început.

Nici nu mai știi ce simți...
Aş prefera să îmi rup un picior sau o mână, ceva vizibil dar nu atât de dureros.
Inima, deși nu se vede ca e rănită, doare cel mai tare chiar și când respiri.

Îți este dor să nu îți faci griji pentru ziua de mâine... Dacă va mai fi sau nu al tău.
Îți e greu să te gândești că ai putea trece pe stradă fără să îl ții de mână sau fără să îl săruți.
Îți va fi greu sa îi spui altcuiva "iubire", dar cu siguranță și lui îi va fi teribil de greu să spună altcuiva "baby".

Tot pe mine mă va visa noaptea.
Tot cu buzele mele și corpul meu va avea fantezii și tot eu ar vrea să îi fac cafeaua și sa îi duc copiii la școală.

Îl așteaptă un drum lung fără mine... dar hai să mergem pe același traseu.
E mai simplu în doi.
E mai simplu dacă mă ții de mână.
Mă prăbușesc fără tine.

I can't build an empire without your arms as my castle...

Spui că o iubești. Atunci de ce te porți așa?
Dă-i inima înapoi sau ce-a rămas din ea.
Las-o să plece dacă nu o mai poți ține. S-a săturat să sufere. Ar fi momentul să o faci fericită sau să îi dai altcuiva șansa să o facă.
Însă pe ea nu o întreabă nimeni ce își dorește. Vrea doar să o iubești puțin mai mult... aparent nu se mulțumește cu sferturi sau jumătăți de măsură. Dă tot sau nu dă nimic.
Așa vrea să și primească.
Nu îi mai este teamă de eșec, pentru că lângă El este puternică, dar și-ar dori să îl știe aproape în orice context.
Și-ar dori să nu se mai atace.
Să înțeleagă că încă nu e capabilă să fie adult și să o lase să se mai joace puțin.
Lucrurile nu se pot întâmpla de pe o zi pe alta. E de neconceput ca azi să strigi că mă iubești și mâine să fii rece ca un sloi de gheață.

  Am sărutat atâtea broaște doar ca să găsesc prințul, iar El nu înțelege oare că pentru a fi rege trebuie să mă transforme pe mine în regină?

Soarele și Luna... Eu și El.

Luna e îndrăgostită de Soare.
îl iubește atât de mult încât atunci când el merge să doarmă, ea îi ține locul.
Rămâne trează toată noaptea de dragul lui, păzește cerul și luminează pământul, deși cândva îi era teamă de întuneric.
Nu închide un ochi până la răsăritul iubitului ei și toată noaptea le povestește stelelor despre dragostea infinită pe care i-o poartă acestei făpturi generatoare de lumină și căldură.
Fără el se simte incompletă.
L-a așteptat toată viața și acum că l-a găsit, a realizat că nu mai vrea să îl piardă.
Ce frumoasă e Luna...
Păcat că Soarele nu o vede. Păcat că nu știe ce simte...

Parcă totul e mai frumos când iubești.

E senin afară chiar dacă soarele a plecat deja de pe cer, nu îți mai e teamă de tunete, de fulgere, cutremure sau uragane.

Nu îți e frică de nimic pentru că știi că dragostea Lui e mai puternică decât orice furtună.

Te simți capabilă să îți învingi orice frică, fobie sau viciu și poți să muți şi munții din loc dacă te ține El de mână.
Ești în stare să înoți, să zbori și să nu dormi nopți întregi doar ca să îl privești pe el cum doarme.
Sau dacă adormi, dimineața te trezești să îi faci cafeaua, să îi pregătești micul dejun, să îi speli, să îi calci, să leneviți toată dupămasa.

Te simți cu adevărat puternică.
Nu mai ai nevoie nici de machiaj sau de programări la coafor, pentru că El te iubește așa, naturală, de dimineață, fără rimel și fără rujul care oricum nu ține prea mult, pentru că îți sărută buzele încontinuu și oricât de aranjat ți-ar fi părul, adoră să te ciufulească.


Oare a meritat să sărut atâtea broaște?

Bineînțeles.
Priveşte-mă.
Am găsit prințul. :)

Un nou capitol...

De data asta nu-i ca alte dăți.
Simt ceva nou. Ceva ce n-am mai simțit până acum. Pentru care as lupta până în pânzele albe. Simt mai mult decât simplul fapt că iubesc.
Cu asta eram obișnuită. Acum simt că e prima dragoste adevărată, că e ultima...
Că-mi doresc să țină pentru totdeauna.
Pentru eternitate.
Mai mult decât atât, simt că iubesc un suflet, nu un corp. Simt că, la rândul meu, sunt iubită. Simt că sentimentele nu îmi sunt aruncate la gunoi și că, intr-un final, cineva se gândește la mine când se trezește.
Simt ca cineva mă poartă veșnic în suflet și numără orele până când ne vom revedea.
Abia așteptam să simt că aparțin cuiva care ar lupta pentru mine la nivelul la care aş face-o eu și m-ar salva într-o bătaie de inimă.

Abia așteptam să spun "Te iubesc".
Abia așteptam să mi-o spună cineva.
Jur.
Abia așteptam să apari și din Bacovia să devin Eminescu.

Abia așteptam să îmi fie schimbat destinul de cineva.

De cineva ca tine, care mă înțelege și mă respectă pentru ceea ce sunt, deși mă știe de puțin timp și mă face să simt că mă așteaptă de o viață și m-a găsit de un veac.

Mă simt perfect. Sunt iubita LUI.

Mi-a luat mințile, sufletul, corpul și mai ales respirația.
Mi-a luat orice simțire. Orice bătaie de inimă. Orice clipire.
Orice pas.

Mi-a luat tot ce însemn, tot ce sunt și tot ce voi fi vreodată.

Mi-a spus că mă iubește și cu siguranță o simte.
M-a lăsat sa îl iubesc și eu la rândul meu.
M-a învățat sa fiu o persoană mai bună și să mă simt în siguranță.
Mi-a arătat partea frumoasă a vieții și a oamenilor pe care îi credeam răi.

M-a învățat să nu trăiesc pentru a impresiona, tocmai de asta s-a îndrăgostit el de mine.
M-a învățat să aleg cu inima. M-a învățat să am încredere în mine.
Mi-a spus că nu contează cum va fi, nu va pleca niciodată.
Și jur că nu voi pleca nici eu.

Trăiesc prin el.
Respir prin el.
Și prin iubirea lui.
Îl iubesc. :)

Schimbări...

Când o ai, n-o mai vrei. Când o vrei, n-o mai ai.

M-ai avut... Te-am iubit atât de mult încât nu mi-am putut stapâni lacrimile când te-am văzut ieşind pe uşă.
Te-am iubit atât de mult încât n-a existat noapte în care să nu adorm cu gândul la tine sau dimineaţă în care să-mi doresc să te sorb pe tine în loc de cafea.
Atât de mult m-am dedicat nouă, ţie, până ai ajuns tu să-ţi baţi joc de sentimentele mele.
De sufletul meu, de trupul meu.
Atât de mult am ajuns să te urăsc acum. Toată dragostea aia de atunci s-a transformat în ură şi n-am de gând sa te iert pentru lacrimile grele pe care le-am plâns din vina ta.
Atât de mult de pot urî încât acum poţi să te întorci şi târâş, să-mi promiţi luna de pe cer, jur că nu-mi mai trebuie.

M-ai rănit atât de mult încât am plâns râuri întregi nopţi de-a rândul, mi-am scăldat toate visele în zâmbetul tău şi am ştiut tot timpul că mimezi dragostea.
Defapt nici nu te străduiai să o faci. Tu chiar NU mă iubeai.
Eu chiar eram naivă şi credeam că lucrurile merg in direcţia potrivită...
Dar m-am înşelat.

Acum chiar merg în direcţia potrivită şi sincer, puteţi să vă întoarceţi toţi plângând şi implorându-mă să vă iert. Voi toţi nu faceţi cât 10% din el.
Pentru că nu mi se mai greseşte. Nu mai admit să mi se greşească.
M-am schimbat. 
Sunt alt om. 
Un om fericit, care nu mai iartă. :)

Cred în a doua șansă... mereu.

Totul era atât de sigur.. Eram sigură că vor urma luni, ani, milenii...

Simțeam că-ți aparțin. N-aș fi vrut să-ți dau drumul vreodată.

Nu mai eram în stare să mă gândesc la mine, nu-mi mai era foame, sete...

Simțeam că sunt perfecta atunci când mă țineai în brațe și nu puteam dormi altundeva decât cu capul pe pieptul tău.

Eram sigură că o sa îmbătrânim împreună, că tu chiar o sa ma iubești într-o zi.. așa cum as fi fost eu în stare s-o fac.

Eram sigură că o sa fie bine. Că o sa fim bine... Era perfect de-a dreptul. N-aveam nevoie de trandafiri, șampanie, ciocolată sau băi in spume.

Un pai dimineața si un dus fierbinte cu tine era tot ce-mi puteam dori pentru a străluci toată ziua. Abia așteptam, încă din momentul în care pășeam în lift, să mă întorc să cinăm împreună și apoi să ne uităm la filme... să facem filmele noastre.

Nici parfumul meu preferat nu miroase atât de bine ca tine.

Acum nu mai miroase a roz, nici măcar a roșu sau a mov...

Miroase a negru. Inima mea poatră doliu pentru cea mai frumoasă ființă pe care am întâlnit-o vreodată. Ma simțeam atât de bine. Oare chiar sunt pedepsită la o viață fără iubire?

Sunt sigură că o sa te întorci plângand la mine și implorându-mă să te iert... Nu pot. Nu mai vreau sa pot să te iert. Vreau sa trăiesc singură în carapacea mea și tu sa continui. Nu-ți doresc decât să fii fericit și când te aștepți mai puțin, cineva să te rănească de zeci de ori mai tare decât m-ai lovit tu pe mine.

Îmi doresc să primești o lovitură mai dureroasă și mai groaznică decât am primit eu.

Și nu-mi doresc deloc să mă uiți. Îmi doresc să mă ții minte toată viața...

Pentru că, ghici ce. Nimeni nu va fi în stare să te iubească mai mult sau mai bine decât aș fi fost eu.

Îmi pare rău... îmi șterg lacrimile și merg înainte. Oricum era prea lungă naveta dacă plecam din pijamalele tale.

Sper să îți alegi drumul potrivit, pentru că se pare că nu-ți plăcea raiul cu una ca mine. Te pup, dragostea vieții mele.

Uită-mă... sau dă-mi voie să te uit.

“Nu te juca cu focul, s-ar putea să te arzi”, era replica pe care o folosea tot timpul El, cel mai fidel dintre cei care se jucau cu focul de altfel.

Pentru că așa e în viață, cei care au un defect vorbesc numai despre el.

Mincinoșii așteaptă ca oamenii din jur sa nu mintă, hoții să se nu fure, infidelii sa nu înșele și tot așa.

Exact același lucru îl făcea și el… la fiecare pas greșit mă atenționa, îmi spunea că mai am puțin și îl pierd, că nu îi place cum gătesc, cum mă imbrac, cum conduc, cum mă machiez sau cum stau la rând la supermarket.

Îi place să mă critice în permanență și nu sunt sigură daca o face intenționat sau chiar are o problemă.

El însuși e un stângaci și un nepriceput, spre deosebire de toti barbații cu care am fost până în momentul de față, care erau niste maeștri în toate domeniile și uneori ma simteam de-a dreptul natângă în preajma masculinității lor.

Ei bine, nu numai că mă atentiona tot timpul că greșesc, greșind și el, dar știam că mă înșeală.

Mi-a spus-o de câteva ori, evident că o reținusem, dar îi placea sa mi-o repete încontinuu.

De ce? Nu știu.

De ce acceptam eu asta? Din iubire oarbă, evident.

Doar se aplica, în tot cazul, regula aia că într-o relație unul iubește mai mult. Iubeam eu, că și asa el nu se pricepea nici la asta.

Așadar mă sfida la orice pas și eram urmarită mai ceva ca de FBI. Dacă ma întâlneam cu vreo persoană de sex opus, începeau bănuielile.

Desigur, argumentul meu cu “tu de cate ori m-ai inșelat și eu te-am iertat”, nu mai era valabil, pentru că venea cu principiile lui misogine pe care eu nu le contraargumentam, de fraieră, ce pot să zic.

Dar într-un final a terminat-o cu mine, tot el, pentru că eu n-aveam curaj…

Eu am rămas suferind, el a continuat sa-și vadă de aventurile lui și probabil mie-mi făcea plăcere oarecum să-l primesc înapoi, după aproape o lună de când n-am mai avut parte de vreo atingere din partea unei personalități de sex opus.

Dar cu toate astea, sunt încă în picioare și aștept un nou val de iubire falsă și incredibil de dramatică să mă lovească în față. Sunt pregatită pentru lovitura finală. :)

Apari... te rog

Nu și-a dorit niciodată imposibilul.
Nu a sperat niciodată la o viață de film, la o iubire de basm sau la vreun Făt-Frumos pe cal alb.
Să fim serioși. Și-a dorit doar să fie apreciată la adevărata ei valoare. 
Și-a dorit să nu fie nevoie de cuvinte ca să exprime ce gândește.
A visat tot timpul la o iubire superioară celei trupești. 
Și-a dorit să fie înțeleasă exact așa cum e. 
Și-a dorit să nu fie judecată sau desconsiderată. Și-a dorit să îi fie înțeles fiecare zâmbet, fiecare lacrimă sau fiecare gând.
Și-a dorit telepatie, completare, inteligență.
Ceva nemaivăzut. Haos.

Și a avut mereu încredere în ea, a avut încredere că merită ce-i mai bun, mai frumos și mai simplu, pentru că a suferit atât de mult încât nu-și mai poate imagina încă un eșec.

Suferința a făcut-o puternică, eșecul a făcut-o să-și dorească o îmbrățișare atât de puternică și atât de sinceră încât atunci când își așează capul pe umărul lui să simtă că în sfârșit ultima piesă din puzzle-ul vieții ei a fost găsită.

Te rog... apari. Fă-o fericită. E atât de frumoasă când zâmbește. :)