miercuri, 13 august 2014

Tristețe post-Vamă...




Poate nu-s eu cea mai mare hipsteriță, dar cu siguranță nu trebuie să ai dread-uri sau flash-uri, tatuaje si zeci de piercing-uri ca să poți merge în Vamă.
Cred că încă din momentul în care terminăm anul școlar, universitar sau luăm concediu de la servici așteptăm cu drag sa mergem la mare... Poate nu avem cea mai curată apă, cele mai frumoase locuri, dar cu siguranță litoralul românesc te face să-ți dorești să ajungi pe plajă în fiecare an cu o doză maximă de entuziasm.
Cei care n-ajung de 1 Mai în Vamă, cu siguranță fac tot posibilul să pună niște bănuți la saltea/pușculiță ca să meargă măcar un weekend la mare.
Și ce-i drept, acolo e distracția.
Acolo te întâlnești cu muzica pe care ți-ai cunoscut prima dragoste, cu muzica pe care v-ați despărțit și cel mai sigur cu muzica pe care urmează să vă împăcați. Pentru că deh, tot în Vamă v-ați cunoscut și dacă nu rămâneți împreună după seara asta, sigur mergeți să vedeți împreună răsăritul sau vorbiți cu niște prieteni să vă lase să dormiți în același cort măcar în noaptea asta frumoasă.
În Goblin cel mai probabil vine o trupă șmecheră, gen CTC sau Șuie, iar pe plaja de la Stuff se aud niște piese vechi de la Vama VECHE. Ce vremuri, nu?
Degeaba ai fost în toate cluburile de fițe din București, Cluj, Brașov, Costinești sau Mamaia, nimic nu se compară cu atmosfera mega- prietenoasă din Vamă.
Chitări, shot-uri, țigări, sticle de vin pe malul mării, băi la miez de noapte, săruturi sub răsărit și îmbrățișări de dimineață, înainte de cafea.

Nici Grecia, Bulgaria, Ibiza sau Miami nu-ți vor oferi vreodată ce-ți ofera Vama.
(Și nu, nu e reclamă... E pur și simplu nostalgia AMR-ului și nerăbdarea cu care plec tot acolo unde nu iau nici grijile, nici problemele, nici fostele relații, nici câinele care mă trezește dimineața la 7 să îl plimb și nici vecinii care ascultă manele după 2 litri de bere. Acolo și dacă aș merge singură m-aș întoarce cu prieteni noi și dacă aș merge fără bani m-aș întoarce mai bogată. Așa că hai la Vama Veche, ca să ne gasim P E R E C H E. :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu