Totul sau nimic...

Ne împăcăm, de cele mai multe ori, doar ca să nu mai fim certaţi, ca să nu mai existe tensiune, ca să ne zâmbim când ne întalnim întamplător şi ca să fie împăcarea făcută.

Ne împacăm doar aşa, de complezenţă şi de fapt nu ne pasă că cel cu care ne-am certat se întreabă dacă suntem bine înainte să doarmă sau dimineaţa când se trezeşte.

Aşteptam un mesaj, un bip cu număr ascuns, un mail, o scrisoare, o cafea, un salut.. orice. 

Orice care sa îmi arate că nu ne-am uitat unul pe altul.

Ne preţuim aşa de puţin… în ultima vreme nici nu ştii cât de mult te-am căutat prin arhivă şi cât de mult m-am străduit să-mi dau seama unde eşti, cu cine eşti, ce faci, dacă eşti bine, daca mă mai cunoşti…

Ştiu ca îmi era uşor să te sun şi să-ţi spun două-trei cuvinte, ştiu ca te-ai fi comportat normal deşi în sinea ta şi ţie îţi era extrem de greu să-mi vorbeşti..

Dar orgoliul e prea mare.

Orgoliul tău, pentru că eu îl calc în picioare întotdeauna de dragul tău şi tot eu sunt cea care iartă şi se întoarce pretinzând că nu s-a întamplat nimic şi castelul de nisip pe care  l-am clădit împreună vara trecută nu se dărâma la primul val.. Pentru că am avut grijă să-l construim destul de departe de ţărm.

Am citit pe propria-mi piele cuvinte pe care nu trebuia să le fi spus, nici măcar sa le fi gândit şi mi-a părut atât de rău de ele încât n-am fost capabilă să-ţi mai vorbesc un timp. 

Ăsta a fost singurul motiv pentru care nu te-am mai căutat… dar tu, tu ce motiv ai avut?

M-ai uitat şi ai găsit pe cineva care să-ţi ofere mai mult decât mine?

N-aveai cum.. eu ţi-am oferit totul. :)

Tristețe post-Vamă...

Poate nu-s eu cea mai mare hipsteriță, dar cu siguranță nu trebuie să ai dread-uri sau flash-uri, tatuaje si zeci de piercing-uri ca să poți merge în Vamă.
Cred că încă din momentul în care terminăm anul școlar, universitar sau luăm concediu de la servici așteptăm cu drag sa mergem la mare... Poate nu avem cea mai curată apă, cele mai frumoase locuri, dar cu siguranță litoralul românesc te face să-ți dorești să ajungi pe plajă în fiecare an cu o doză maximă de entuziasm.
Cei care n-ajung de 1 Mai în Vamă, cu siguranță fac tot posibilul să pună niște bănuți la saltea/pușculiță ca să meargă măcar un weekend la mare.
Și ce-i drept, acolo e distracția.
Acolo te întâlnești cu muzica pe care ți-ai cunoscut prima dragoste, cu muzica pe care v-ați despărțit și cel mai sigur cu muzica pe care urmează să vă împăcați. Pentru că deh, tot în Vamă v-ați cunoscut și dacă nu rămâneți împreună după seara asta, sigur mergeți să vedeți împreună răsăritul sau vorbiți cu niște prieteni să vă lase să dormiți în același cort măcar în noaptea asta frumoasă.
În Goblin cel mai probabil vine o trupă șmecheră, gen CTC sau Șuie, iar pe plaja de la Stuff se aud niște piese vechi de la Vama VECHE. Ce vremuri, nu?
Degeaba ai fost în toate cluburile de fițe din București, Cluj, Brașov, Costinești sau Mamaia, nimic nu se compară cu atmosfera mega- prietenoasă din Vamă.
Chitări, shot-uri, țigări, sticle de vin pe malul mării, băi la miez de noapte, săruturi sub răsărit și îmbrățișări de dimineață, înainte de cafea.

Nici Grecia, Bulgaria, Ibiza sau Miami nu-ți vor oferi vreodată ce-ți ofera Vama.
(Și nu, nu e reclamă... E pur și simplu nostalgia AMR-ului și nerăbdarea cu care plec tot acolo unde nu iau nici grijile, nici problemele, nici fostele relații, nici câinele care mă trezește dimineața la 7 să îl plimb și nici vecinii care ascultă manele după 2 litri de bere. Acolo și dacă aș merge singură m-aș întoarce cu prieteni noi și dacă aș merge fără bani m-aș întoarce mai bogată. Așa că hai la Vama Veche, ca să ne gasim P E R E C H E. :)

Aşteaptă...

Îmi plăcea să cred că eşti diferit...

Dar nu te mai las să îmi domini spiritele, nu te mai las să mă dai peste cap şi sub nicio formă nu te mai las să mă laşi să te iubesc.

Îmi clădesc o fortăreaţă şi o întăresc pe cât de bine posibil, în speranţa că inima mea nu mai iese de aici şi că, mai presus de toate, nu o mai las pe a ta să intre.

Tu nu ai nimic din putere sau sensibilitate şi pur şi simplu alegi să-ţi petreci viaţa oricum, dar nu iubind.

Nu iubindu-mă pe mine, sau poate doar pretinzând că mă iubeşti.

Promite-mi că nu mai adorm plângând şi că mă laşi să fiu singură, în spatele fortăreţei mele, unde nu se mai strecoară nimeni.

Promite-mi că te detaşezi atât de tare încât nici întamplător nu ai să-mi mai apari în gând.

Promite-mi, înainte de toate, că e pentru ultima oară.

Am iubit până mi-au murit oamenii in suflet.
Am iubit până fluturaşii din stomac s-au transformat în molii.
Am iubit până a ruginit fiecare ţeavă care ducea la inimă.
Au iubit cât n-au scris nici Shakespeare, nici Eminescu la un loc şi cât n-au cântat toate trupele de mariachi din lume.
Am iubit fără să stau pe gânduri și am oferit fără să aștept ceva în schimb.
Dar a venit momentul în care am realizat că toată dragostea pe care o am trebuie să o păstrez pentru mine și sa nu o mai donez în scopuri caritabile.
Am oferit destul, poate prea mult şi nu s-a întors nici un gram înapoi. Încet-incet sufletul îmi seacă, rămâne fără emoţie şi se pierde într-o mare de indiferenţă.
Tânjesc după afectiune şi dupa iubire...
Cred că sufăr de o boală care nu-mi permite să fiu iubită şi să ofer toată iubirea pe care o am şi pe care îmi doresc nespus să i-o împărtăşesc cuiva.
Dar viaţa e mult mai complexă de atât. Dacă sufletele pereche există cu adevărat, şi sunt sigură că există, atunci sufletul meu pereche o să vină fără să-l mai caut eu. Poate că sufletul pereche mi-a trecut deja prin faţă sau prin mână şi eu n-am simţit nimic. Dar dacă e aşa, sunt sigură că o să se întoarcă. 
N-am plecat nicăieri, sunt tot aici şi astept sa mă caute. :)

La sfârşitul zilei... doar tu contezi.

N-am niciun interes să-ţi spun că te iubesc.

N-are absolut niciun sens să îţi spun că sentimentele mele se intensifică după fiecare răsărit de soare, că unicul motiv al fericirii mele e zâmbetul tău sau că în nopţile furtunoase tot ceea ce îmi doresc este să te ţin în brate.

Aş fi făcut asta… şi poate chiar mai mult de atât. Aş fi riscat să fiu alături de tine în permanenţă, să mi te dăruiesc întru totul, dar cu siguranţă nu ai fi fost capabil să primeşti atât de mult din partea unui suflet.

Erai slab şi eu eram puternică. 

Dacă ţi-as fi dat toată forţa mea, m-ai fi nimicit fără să stai pe gânduri.

Nu eram compatibili, trebuia să fi realizat asta încă de la început.

Urăsc faptul că regret şi mai mult decât atât, urăsc faptul că m-ai făcut să fac asta, chiar nu-mi stă în caracter.

Mi-am călcat în picioare toate principiile pentru ca în final să mă aleg cu geamuri sparte, uşi închise şi o inimă făcută ţăndări din cauza temerilor tale.

 

Sfârşitul ăsta trebuia să vină înaintea oricărui posibil început, iar eu nu trebuia să fiu naivă şi să cred că o persoană atât de slabă ca tine ar putea iubi vreodată… aşa cum iubeam eu. :)

Despre trecut, prezent.. poate chiar viitor.

O să te pierzi de zeci, sute, poate chiar mii de ori şi n-ai să te regăseşti decât atunci când ai să simţi că aparţii de o persoană, de un obiect sau de un spaţiu.

N-ai să ştii niciodată sigur şi nici nu îţi va spune cineva “aici eşti facut sa fii”.

O sa te izbeşti de ziduri înalte, nu vei ştii dacă trebuie să le dărâmi sau să le reclădeşti. O sa fii confuz la un mometdat şi o să te lupţi cu multe persoane, cu multe întamplări, trăiri şi cu foarte mult timp ca să ajungi la destinaţie, dar sentimentul că eşti unde trebuie să fii e mai puternic decât orice pe lumea asta şi atunci când ai să fii acolo îţi vei dori să rămâi pentru o veşnicie şi vei ştii că oriunde ai fost sau orice ţi s-a întâmplat până atunci, a fost zadarnic.

Dar nu-i aşa.

Dimpotrivă.

O să ajungi la concluzia că toate se întamplă cu un scop şi că eşecurile, persoanele nepotrivite sau experienţele proaste nu au înseamnat nimic altceva decât pregătirea prematură a bunăstarii prin care treci la momentul actual.

O să-ţi doreşti, poate, să dai timpul înapoi şi să iei cu tine în acest absolut persoane sau lucruri, poate chiar momente, dar e imposibil.

Nimic din ce nu-ţi mai aparţine nu a fost vreodată al tău sau pur şi simplu nu ţi se potrivea.

Consideră că eşti mai bun de atât, iar dacă te simţi împlinit şi totuşi îţi mai lipsesc mici detalii, renunţă la ele.

Mai ales dacă sunt din trecut.

Trecutul e doar o stare de spirit care rămâne în spate, iar faptul că ai trecut prin el înseamnă că ai avansat. E ceea ce te-a ajutat enorm să-ţi proiectezi idealul.

E perfect ce ai atâta timp cât te face fericit.

Nu renunţa.

În lupta asta pentru fericire nu sunt reguli şi poţi avansa oricând.

Ia cu tine doar ceea ce te face să zâmbeşti în viaţa asta, iar părţile negative lasă-le în spate, înseamna ca nu ţi se potriveau. :)

N-a fost să fie.. iubire.

A luptat pentru tine, cu tine şi a ajuns să poarte această luptă de una singură.

S-a luptat cu vremea, cu timpul, cu oamenii şi cu propriile trăiri.

Nu i-a păsat niciodată de prejudecăţi, nu i-a păsat niciodată cât e ceasul, dacă e în pijamale sau în rochie, în papuci de casă sau pe tocuri.

Ai să pleci plângând şi ai să te întorci târâş pe coate ca să te ierte şi poate nici atunci nu va fi suficient pentru câte i-ai făcut.

O sa-ţi dai seama că ai greşit de nenumărate ori şi o sa-ţi doreşti să te mai sune, sa te cheme la cafele sau să-ţi adoarmă pe piept în miez de noapte şi dimineaţa să o găsească tot acolo, zâmbind printre cearşafurile şifonate şi cu ochii plini de soare.

O sa îţi doreşti să-ţi mai cânte când e fericită sau să-ţi povestească cu lux de amănunte întâmplările din viaţa ei care atunci îţi păreau banale.

O să-ţi doreşti să-şi mai verse lacrimile pe umărul tău.

O să-ţi doreşti să mai coboare din maşina ta şi să fii tu cel care o conduce acasă în fiecare seară.

O să-ţi doreşti să mai ai ocazia să goleşti sticle de vin şi pachete de ţigări cu ea şi o să te rogi să te mai lase să-i găteşti.

O să îţi fie dor să te întrebe cineva dacă eşti bine, dacă ai mâncat, dacă ţi-e sete, dacă ţi-e frig sau dacă o mai iubeşti.

 Dar cel mai dor o să-ţi fie nu să te întrebe dacă o mai iubeşti, ci sa îţi afirme că te iubeşte în fiecare zi din existenţa ta şi să-ţi garanteze că va fi mereu aici, când eşti fericit sau când simţi că nu mai ai putere să treci mai departe. :)

Indiferent de vreme...

Nu mai conta absolut deloc vremea. 

Putea să plouă, să tune, să fulgere, să ninga şi să fie închise toate drumurile, atâta timp cât bătăile inimii mele se auzeau până la El, pentru mine era perfect.

Nu mai conta de cât timp suferea vremea dacă în interiorul meu era mai senin decât în cea mai toridă zi a lui Cuptor.

Nu îmi păsa dacă am bani în porfofel, dacă mi-au mai rămas ţigări pentru cafeaua de dimineaţă sau dacă în zâmbetele oamenilor de pe stradă mai exista o oarecare seninătate.

Le zâmbeam atât de fericită incât îi făceam şi pe ei să zâmbească şi erau siguri că nu sunt falsă pentru că nici măcar ridurilor de pe frunte nu le venea să se încrunte la câtă dragoste şi bucurie emanam.

Puteau cânta toţi greierii sau toţi cocoşii în cor, putea să vină peste mine un stol de păsări în toiul toamnei sau să înnebunească toţi salcâmii. Pentru mine anotimpul şi starea vremii erau efectiv irelevante.

Zâmbetul lui mă făcea să simt că e vară indiferent de grade şi faptul că-i puteam săruta buzele indiferent de temperatură făcea ca interiorul meu să fie dus mult peste 40, aşadar nici deşertul nu putea fi atât de fierbinte.

Ce mai contează ce zice termomentrul daca ţi-a spus clar cardiologul că antidot mai bun pentru orice boală a inimii tale nu există în lumea asta decât sufletul pereche?

Fii senin, om frumos, chiar dacă afară plouă. :)

Eşti liber...

Am fost întotdeauna adepta relaţiilor frumoase.

Nu mi se pare că e nevoie de foarte multă matematică sau orice altă ştiinţă exactă să îţi dai seama că 1+1 rezultă 2 şi nu 3.

La fel consider şi înşelatul ca fiind cea mai urâtă formă de a manifesta faptul că nu mai iubeşti persoana pe care o ai lângă tine.

De ce ai face una ca asta? Nu te ţine nimeni legat în patul persoanei pe care cândva o iubeai, nu te ţine nimeni legat de casa, cheile de la maşină sau portofelul celuilalt.

Nu există nicio lege care îţi interzice să pleci atunci când constaţi că nu mai sunt sentimente, la fel cum nu există nicio lege care te va da în judecată pentru că te-ai reîndrăgostit.

Nu consider deloc un gest urât sau necuvenit să părăseşti, nu consider deloc josnic sa fii părăsit, însă consider de-a dreptul strigător la cer să afli că cel de lângă tine te respectă atât de puţin încât să nu îţi spună în faţă că nu te mai iubeşte.

Aleg sinceritatea de mii de ori în locul fidelitaţii. Degeaba eşti fidel cu trupul, dacă cu inima ai părăsit de mult relaţia.

Nu mai sta dacă simţi că nu ai motive.

Nu mai sta dacă ai găsit pe cineva mai bun sau dacă o faci din milă.

Pleacă, pur şi simplu, dar explică de ce pleci.

Nimic nu e mai dureros decat să fii luat de prost.

Rămâi fidel... sau rămâi singur. 

Ca urmare, nu pot să fac altceva decât să îţi spun că a fost frumos, dar timpul a trecut peste noi şi trebuie să mergem mai departe. Chiar dacă drumurile noastre se bifurcă.

Nu îţi spun să pleci, doar te invit să îţi proiectezi un viitor fără mine.

Un loc, sau chiar un infinit de locuri în care să fii sigur că nu aş merge niciodată.

Pe lângă asta, te rog să nu mă mai iei cu tine în gânduri, în vise sau în inimă… în cazul în care m-ai luat vreodată.

Încearcă să îi faci pe toţi oamenii cu care mi-ai făcut cunoştiintă să creadă că am fost doar o piedică pentru tine şi că cel mai bine ar fi să frecventeze doar locurile pe care ţi le-ai proiectat tu.

Încearcă să nu te mai laşi atras de cifre, astfel încât să nu îţi mai aminteşti când ne-am cunoscut, când e ziua mea de naştere sau orice zi e legată de mine... asta în cazul în care ştiai vreodată datele astea pe dinafară.

Încearcă să faci din toate lucrurile tale personale un spaţiu care să crezi că nu a fost niciodată accesat de mine, iar hainele pe care le-am uitat în dulapul tău fă-le cârpe cu care să ştergi orice urmă a mea de pe podeaua casei tale. :)

Doar un clişeu drăguţ...

N-avea nevoie de cel mai frumos bărbat ca să se simtă frumoasă, n-avea nevoie de cel mai curtat bărbat ca să se simtă curtată, n-avea nevoie nici măcar de cel mai iubit bărbat ca să se simtă iubită. 

Avea nevoie de cineva simplu, care s-o respecte şi s-o iubească în permanenţă. Chiar şi când greşeşte, când are o zi proastă sau când e insuportabil de irascibilă. De cineva care s-o iubească până la perfuzie. De cineva capabil s-o iubească şi după zeci de ani. 

Pentru că iubirea nu trece aşa uşor... cu una, cu două. Fie n-a existat niciodată, fie încă există.

Să fiu în locul tău n-aş încerca.

Nici să-i captez atenţia, pentru ca ajuns în punctul în care mi-o oferă în întregime să o sacrific de dragul plăcerii mele masculine, nici să o fac să mă iubească doar ca să aud asta în fiecare zi, nici să mă plimb cu ea de mână prin oraş numai de dragul de a-i oftica pe ceilalţi, care poate ar fi în stare să o iubească mai mult decât pretind că o iubesc eu.

N-aş încerca nimic din toate astea dacă m-aş simţi incompetent.

Poate dacă aş ştii ca e o visătoare şi că nu îi place să fie tradată... m-aş gândi de două ori înainte s-o fac să se îndragostească.

M-aş prinde după o bucată de timp că e diferită de stereotipul întâlnit până acum şi aş ajunge să fiu fascinat de complexitatea care o defineşte.

Aş ajunge să mă îndrăgostesc mai mult decât credeam că se poate şi as aprecia-o la adevărata ei valoare.

M-aş purta cu ea cum nimeni altul n-ar fi în stare, pentru că în final asta m-ar face să mă simt bărbat.

Faptul că sunt mândru să o iubesc exact aşa cum e, fără să-mi fie frică.

Faptul că iubesc cea mai frumoasă fiinţă din lume: femeia. :)

 

Mai stai...

Uneori mă pregătesc să-ţi dau drumul.

Nu vreau, dar dacă trebuie?

Nu vreau să te abandonez. Nu vreau să te simţi jignit sau să simţi că ce-a fost între noi a fost atât de banal încât nu te voi ajuta să-ţi faci bagajele.

Sigur că o voi face.

Te aşteaptă o călătorie lungă spre găsirea unei alte iubiri cum desigur, pe mine mă aşteaptă o şi mai lungă călătorie în trecut.

Îmi era frică încă din prima clipă că o să se întample, dar cred că nu îmi place să fiu previzibilă.

Oricum nu pot sta în loc doar de frică.

Îmi place să cred totuşi că nu e finalul.

Dar nu te pot ţine cu forţa.

Poate crezi că sentimentele mele nu s-au ridicat la nivelul aşteptarilor tale sau că, din contră, ţi-am dat prea mult. Poate te-am speriat.

Îmi doresc să fi realizat cu mult timp în urmă că într-o zi nu vei mai fi al meu şi că ceea ce simt pentru tine a depăşit orice graniţă a iubirii.

S-a ajuns mult mai departe.

Am trecut graniţa asta fără să fim opriţi de vameşi.

E ilegal.

Ar fi trebuit să realizez că a fi iubită este pur şi simplu prea frumos ca să fie adevărat.

Poate totuşi nu pleci acum...

               dar oriunde mergi, te rog, plăteşte chiria şi pentru inima mea. Am uitat-o la tine. :)

Opreşte timpul, te rog...

 Permite-mi să mă prezint.

Sunt nimeni fără tine, pe cine păcălesc?

Nimeni alta decât cea care te-a lăsat să-i cunoşti inima şi mintea şi cea care s-a întrecut pe sine doar ca să îţi intre în graţii.

Sunt cea care a stat în dreapta ta chiar dacă se simţea singură şi care nu înceta să creadă în tine oricât de mult te trăda privirea.

Sunt cea care ar fi fost capabilă să te iubească mai mult decât se iubea pe sine şi care a devenit, prin ochii tăi, o combinaţie dubioasă între ceea ce şi-a dorit mereu să fie şi nu a putut până acum şi totodată ce şi-a propus că nu va fi niciodată.

M-am îndrăgostit pe principiul iubirii oarbe: nu vedeam nimic în faţă, dar ceva îmi spunea că nu trebuie să mă opresc şi că drumul pe care urmează să merg e numai al meu. Vedeam ceva în ceaţă...

Stăteam întinşi sub cerul care parcă gonea toţi norii de deasupra noastră ca să îi permită soarelui să stralucească numai pentru noi. 

Defapt aşa şi era. 

Soarele răsarea din ochii lui, cum de altfel apunea tot acolo.

Va să zică acolo începea şi acolo se termina fiecare zi din umila mea existenţă. În privirea lui, unde simţeam că mă regăsesc în forma mea finală, unde mă simţeam completă şi unde simţeam că aparţin. 

Acolo îmi era locul. :)

Azi visăm... amândoi.

Aproape că te ştiu pe de rost. Îţi aud paşii de la sute de kilometri şi te văd chiar şi când nu eşti aici. Ştiu pe dinafară versurile pe care le fredonezi la duş, îţi ştiu perfect genele, conturul ochilor, buzele… Îţi ştiu zâmbetul, tristeţea şi până şi gândurile ţi le ştiu. Ştiu ce te face fericit. Ştiu ce te atrage şi ce te fascinează la o femeie. Ştiu ce băuturi preferi şi ce sos îţi place să pui pe pizza. Ştiu când te deranjează ceva, ştiu când nu te simţi comod sau când ai nevoie de o imbrăţisare. Ştiu şi când ai nevoie de un sărut. Sau de o cafea.

Te-am studiat atât de bine încât te pot citi la orice oră tocmai pentru că sunt sigură că inima ta e mai complexă decât orice problemă de geometrie şi că nimeni altcineva n-o poate descifra cu nicio formulă. Mi-a fost greu, dar m-am străduit să te învaţ pentru că am ştiut din prima clipă că pe tine te vreau. Alături de tine vreau să fiu fericită şi pe tine vreau să te iubesc şi azi şi mâine şi întotdeauna. Doar şi doar pe tine.

Şi nu-mi cere să te uit, te rog. Niciodată. O să fie greu.

Habar n-ai cât de mult o să plâng până o să mă redescopăr şi cât de des voi fi păcălită, pentru că ei îşi vor da seama că sunt plină de tine şi că singura mea slăbiciune eşti tu. Că dacă ei te vor vrea pe tine am să fac tot posibilul să-mi ofer sufletul doar ca să-l cruţe pe al tău. Habar n-ai cât de des am să sufăr doar ca să fii tu fericit. Şi dacă-mi vei cere să plec, voi pleca, dar voi continua să mă uit în spate.. Tu vei rămâne mereu trecutul. :)

Femeia ideală...

 

Nu există sau cel puţin nu ar trebui să existe femeia ideală.

Băieţi, treziţi-vă şi opriţi-vă din a mai căuta stereotipuri.

Femeia ideală, la fel ca şi bărbatul ideal de altfel, e o chestiune care ţine stict de gândirea iraţională. Nu îţi propui şi nu îţi declanşezi sub nicio formă în subconştient persoana ideală. Nu îţi impui că vrei să aibă buzele mari, fundul bombat şi ochii albaştri sau căprui iar când întâlneşti persoana de care te îndrăgosteşti şi vezi că nu are toate atuurile pe care le cauţi, renunţi la ea doar pentru că aşa ţi-ai propus. 

Nu. Opriţi-vă. E cea mai mare greşeală pe care o facem atunci când vrem să ne îndrăgostim. Defapt asta e greşeala. Că vrem. Că forţăm această dorinţă care dacă ar fi reală ar veni de la sine. Nu vă mai gândiţi că vreţi sa ştie să gatească, să fie sportivă, talentată şi inteligentă, iar pe lânga astea să mai fie şi bună la pat.

O sa descoperiţi sau dezvoltaţi toate astea împreună. 

Efectiv n-ai cum să întâlneşti femeia ideală dacă stai s-o analizezi de la început. 

Cunoaşte-o întâi şi n-o mai judeca. Nu-i spune ca ţi-ai dori să fie mult mai aşa sau puţin mai altfel.

Învaţă s-o ajuţi să devină cum vrei tu. Pliază-te lânga ea şi învaţă să fii şi tu, la rândul tău, bărbatul pe care îl caută.

Nu aştepta să apară zilnic deghizată în personaje de basm doar pentru că te iubeşte.

N-o lăsa să încerce să fie altcineva doar ca să fii tu impresionat.

Arată-i că o iubeşti exact aşa cum e. 

Daca îi iubeşti imperfecţiunile, atunci o iubeşti cu adevărat. :)

"Era sub demnitatea lui să o caute, dar peste puterile lui să o uite". Cred că aceste cuvinte spun tot şi se subînţelege că din această ecuaţie necunoscuta este El. 
Elementul "X", cel pe care îl iubeşte. Cel care ar trebui să o completeze, să fie egal cu ea, să se gândească la ea şi să o facă fericită. 
Şi nu prin cadouri de tip material. Nici într-un caz o pereche superbă de pantofi, un ceas scump, o rochie sau un buchet uriaş de trandafiri nu ar fi făcut-o fericită. 
 Se spune că cel mai frumos cadou pe care îl poţi dărui cuiva este timpul. Sigur nu are nevoie de ore întregi. Defapt ar fi minunat, dar e uşor ireal. Tocmai de asta e convinsă că şi un minut din 24 de ore ar fi suficient pentru a se simţi iubită.
O cafea pe veranda casei într-o dimineaţă de vară sau un zâmbet printre fulgii de nea, la o cabană în vârf de munte într-o iarnă aspră ar fi însemnat pentru ea fericire.
El, pupând-o pe frunte.
Atât. :)

Ştiu că azi e o zi banală pentru tine. Şi pentru mine e la fel de banală. 
Singurul lucru care ar face-o specială ar fi zâmbetul tău.  
Şi ca să vezi că te iubesc din răsputeri, nici măcar nu îmi doresc să-mi zâmbeşti mie. Îmi doresc să ai un motiv real pentru care să zâmbeşti azi. 
Să fii grăbit şi să uiţi de mine pentru o clipă, iar eu, fără să mă gândesc la tine, să fiu nervoasă şi să mă izbesc accidental de un străin.
Să-mi scap într-o baltă toate pungile de cumpărături, laolaltă cu orgoliul.
Să privesc în sus, iar străinul acela să fii tu. :)

Am fost întotdeauna o luptătoare. Am înfruntat orice situaţie mi-a ieşit în cale, am depăşit fiecare impas, fie mai greu sau mai uşor, dar l-am depăşit. Un singur lucru n-am ştiut să înfrunt: prezentul.
Toate ca toate, însă el mi-a fost întotdeauna cel mai aprig duşman.
M-am întors mereu în trecut sau m-am propulsat în viitor doar ca să îl evit şi viaţa nu a făcut altceva decât să îmi ofere eşec după eşec.
Dar m-am hotărât să trec peste şi să iubesc pe cineva de aici, din prezent, care să aibă aceeaşi frică şi să mă ajute să o înfrunt.
Să luptăm împreună contra timpului.
Să lăsăm trecutul în urmă şi să nu ne preocupăm niciodată de viitor.
Aşadar, te aştept.
Acum. :)