sâmbătă, 30 mai 2015

Suntem aici...




Am uitat de orice clișeu existențial.

Am uitat de flori, ciocolată, filme siropoase și bijuterii... haine scumpe și mii de perechi de pantofi.
Avem timp de toate, să îți dau luna de pe cer și tu să-mi faci colier din stele.
Oricum avem steaua noastră, ea ne-a adus împreună.

Am realizat că dragostea nu se masoară în timp.
Poți iubi pe cineva în 3 zile și poți să nu iubești în 10 ani...
Ce contează asta atâta timp cât nu ne impune nimeni un dead-line?

Putem visa la un viitor împreună, la casa noastră, la copii, vacanțe pe tot globul și cum facem baie în spumă. Dacă nu ne avem unul pe altul, toate astea nu ar exista.
Nu-mi dau seama cum se face seară înca după primul sărut pe care mi-l dai când te trezești.
Aș putea sta ore întregi cu tine fără să-mi dau seama că trebuie să muncesc, să gatesc, să calc sau sa îi dau câinelui de mâncare.
Aș putea sta ore întregi doar să-ți ascult bătăile inimii pe același ritm cu ale mele și sa îmi sincronizez respirația cu a ta în timp ce mă ții in brațe.
Mă văd tot lângă tine și peste ani... oricum nu mă va cunoaște sau iubi cineva așa cum o faci tu.
Soarele nu zâmbește dacă nu mă trezesc lângă tine, printre cearșafurile șifonate.
De fiecare dată cand plecăm unul de lângă altul începe să plouă... nu contează că e miercuri, duminică sau vineri.

Abia aștept să nu mai plece niciunul dintre noi nicăieri.

Să numim același loc "acasă" și să ne sunăm înainte să ajungem ca să întrebăm dacă am luat pâine sau mâncare pentru câine. Să golim sticle de vin la cină și sa ne bem cafeaua împreună în fiecare dimineață, să ne lăsăm note-uri pe frigider cu facturile sau reminder cu zilele de naștere ale mamelor noastre. 
Să mergem vara la ai mei și iarna la ai tăi sau la sfârșit de săptamână să mergem să îi ducem flori bunicii și să luăm masa cu ea.
Să ne lăsăm copiii la ai noștri doar ca să plecăm și noi singuri și departe de stresul din București.

Să nu ne lipsească nimic, să nu ne gândim la bani sau problemele de la muncă.

Singura problemă să fie cine face cafeaua în dimineața următoare sau cine merge primul la duș.

Cine stinge lumina și cine spune în noaptea asta primul "te iubesc". :)

marți, 26 mai 2015

Fă ce trebuie până ajungi să faci ce vrei...






Cred că faptul că sunt o iubitoare a zilelor de vineri nu e o chestiune întâmplătoare.
Nici susținătorii Bibliei nu au denumit-o degeaba Vinerea Mare.
Cred că are tot 24 ore ca orice zi, însă mai important e câte dintre acestea le muncești, le dormi... Le trăiești.
Vinerea asta am trăit mult. Sau multe.
Am trecut prin extaz, apoi brusc la agonie. De la fericirea supremă la suferință.

E de neconceput că am trăit, am simțit și am învățat atâtea într-un timp atât de scurt...
În primul rând, faptul că lucrurile pe care le planifici nu ies conform așteptărilor, iar deciziile spontane duc la povești bune. Grozave chiar.
Însă asta nu este nici pe departe cea mai înțeleaptă idee.
Ar fi câteva...

Am realizat că există părți din tine pe care nu le cunoști, pentru că sunt adânc îngropate și le găsești doar dacă știi cum și unde să le cauți.
Mi-am dat seama că nu pot să adorm dacă nu-mi spui "noapte bună" și că înainte să vorbesc trebuie să gândesc de cel puțin zece ori. Faptele sunt mai importante oricum. Vorbește puțin și dovedește mult.
Mi-am dat seama că limita dintre bine și rău nu e relativă și e mai subțire decât un fir de ață... că poți fi cel mai trist om din lume, iar peste cinci minute să devii cel mai vesel.
Important e să ai o motivație. Sau o persoană care să gasească motivația în tine.

Știu că oamenii sunt răi și nimănui nu îi pasă de tine în final, însă eu am fost suficient de norocoasă încât să găsesc persoana căreia să îi pese. Sper să fiu și suficient de deșteaptă să nu o las să plece.. vreodată.

Am realizat, totodată, că oamenii nu se schimbă neapărat, ci pur și simplu ajung într-un punct în care pot alege dacă vor să devină o versiune mai bună sau mai proastă a ceea ce au fost până-n acel punct.

Mi-am dat seama că nu orice furtună produce inundații. Cred că important este să-ți construiești casa pe o bază suficient de solidă.
Sper că nu-i nevoie de mai multe detalii...

Am realizat că după fiecare conflict rămânem cu o învăţătură care ne marchează... că merită să lupţi pentru ce iubeşti. Până în pânzele albe.
E important să nu aştepţi răspunsuri concrete, să nu îţi doreşti ca viaţa să meargă după un scenariu plănuit de acasă.

Călătoriile, ca şi piesele de teatru, nu vor fi niciodată la fel de mai multe ori. E imposibil să se repete identic.
Apare mereu ceva nou... care, după genul pe care îl preferi, fie dramă sau comedie, îţi creează exact starea pe care ţi-o doreşti.
E simplu. Ori te ridici, fie chiar şi a mia oară şi continui, ori rămâi în loc şi te uiţi cum alţii mută munţi.

Am învăţat să nu-mi mai fie teamă de eşec. Eşecul nici nu există. Există doar cele două filme care te ajută sau nu să depăşeşti situaţia.

Cred că nu scapi niciodată de ce îţi este frică. Tocmai de asta, dacă eşti o persoană puternică, învinge-ţi orice teamă, fă-le pe toate, chit că pici de un infinit de ori.
Pentru oamenii puternici, gravitaţia există.

marți, 12 mai 2015

Trecem peste toate.. împreună.






Dacă doare atât de tare, atunci trebuie să fie dragoste.
Ți-e dor să fie bine... nu dormi nopți gândindu-te că s-ar putea să îi fie frig și să găsească refugiul în alte brațe.
Îți e teamă ca nu cumva buzele Lui să fie atinse de buzele altcuiva și cel mai teamă Îți este ca nu cumva să doarmă o alta în locul tău în patul vostru...
Îți e frică să nu se schimbe nimic și Îți dorești să simți că te iubește fix ca la început.

Nici nu mai știi ce simți...
Aş prefera să îmi rup un picior sau o mână, ceva vizibil dar nu atât de dureros.
Inima, deși nu se vede ca e rănită, doare cel mai tare chiar și când respiri.

Îți este dor să nu îți faci griji pentru ziua de mâine... Dacă va mai fi sau nu al tău.
Îți e greu să te gândești că ai putea trece pe stradă fără să îl ții de mână sau fără să îl săruți.
Îți va fi greu sa îi spui altcuiva "iubire", dar cu siguranță și lui îi va fi teribil de greu să spună altcuiva "baby".

Tot pe mine mă va visa noaptea.
Tot cu buzele mele și corpul meu va avea fantezii și tot eu ar vrea să îi fac cafeaua și sa îi duc copiii la școală.

Îl așteaptă un drum lung fără mine... dar hai să mergem pe același traseu.
E mai simplu în doi.
E mai simplu dacă mă ții de mână.
Mă prăbușesc fără tine.

luni, 11 mai 2015

I can't build an empire without your arms as my castle...





Spui că o iubești. Atunci de ce te porți așa?
Dă-i inima înapoi sau ce-a rămas din ea.
Las-o să plece dacă nu o mai poți ține. S-a săturat să sufere. Ar fi momentul să o faci fericită sau să îi dai altcuiva șansa să o facă.
Însă pe ea nu o întreabă nimeni ce își dorește. Vrea doar să o iubești puțin mai mult... aparent nu se mulțumește cu sferturi sau jumătăți de măsură. Dă tot sau nu dă nimic.
Așa vrea să și primească.
Nu îi mai este teamă de eșec, pentru că lângă El este puternică, dar și-ar dori să îl știe aproape în orice context.
Și-ar dori să nu se mai atace.
Să înțeleagă că încă nu e capabilă să fie adult și să o lase să se mai joace puțin.
Lucrurile nu se pot întâmpla de pe o zi pe alta. E de neconceput ca azi să strigi că mă iubești și mâine să fii rece ca un sloi de gheață.

  Am sărutat atâtea broaște doar ca să găsesc prințul, iar El nu înțelege oare că pentru a fi rege trebuie să mă transforme pe mine în regină?

joi, 7 mai 2015

Soarele și Luna... Eu și El.




Luna e îndrăgostită de Soare.
îl iubește atât de mult încât atunci când el merge să doarmă, ea îi ține locul.
Rămâne trează toată noaptea de dragul lui, păzește cerul și luminează pământul, deși cândva îi era teamă de întuneric.
Nu închide un ochi până la răsăritul iubitului ei și toată noaptea le povestește stelelor despre dragostea infinită pe care i-o poartă acestei făpturi generatoare de lumină și căldură.
Fără el se simte incompletă.
L-a așteptat toată viața și acum că l-a găsit, a realizat că nu mai vrea să îl piardă.
Ce frumoasă e Luna...
Păcat că Soarele nu o vede. Păcat că nu știe ce simte...

Parcă totul e mai frumos când iubești.

E senin afară chiar dacă soarele a plecat deja de pe cer, nu îți mai e teamă de tunete, de fulgere, cutremure sau uragane.

Nu îți e frică de nimic pentru că știi că dragostea Lui e mai puternică decât orice furtună.

Te simți capabilă să îți învingi orice frică, fobie sau viciu și poți să muți şi munții din loc dacă te ține El de mână.
Ești în stare să înoți, să zbori și să nu dormi nopți întregi doar ca să îl privești pe el cum doarme.
Sau dacă adormi, dimineața te trezești să îi faci cafeaua, să îi pregătești micul dejun, să îi speli, să îi calci, să leneviți toată dupămasa.

Te simți cu adevărat puternică.
Nu mai ai nevoie nici de machiaj sau de programări la coafor, pentru că El te iubește așa, naturală, de dimineață, fără rimel și fără rujul care oricum nu ține prea mult, pentru că îți sărută buzele încontinuu și oricât de aranjat ți-ar fi părul, adoră să te ciufulească.


Oare a meritat să sărut atâtea broaște?

Bineînțeles.
Priveşte-mă.
Am găsit prințul. :)