duminică, 1 martie 2015

Uită-mă... sau dă-mi voie să te uit.






“Nu te juca cu focul, s-ar putea să te arzi”, era replica pe care o folosea tot timpul El, cel mai fidel dintre cei care se jucau cu focul de altfel.
Pentru că așa e în viață, cei care au un defect vorbesc numai despre el.
Mincinoșii așteaptă ca oamenii din jur sa nu mintă, hoții să se nu fure, infidelii sa nu înșele și tot așa.
Exact același lucru îl făcea și el… la fiecare pas greșit mă atenționa, îmi spunea că mai am puțin și îl pierd, că nu îi place cum gătesc, cum mă imbrac, cum conduc, cum mă machiez sau cum stau la rând la supermarket.
Îi place să mă critice în permanență și nu sunt sigură daca o face intenționat sau chiar are o problemă.
El însuși e un stângaci și un nepriceput, spre deosebire de toti barbații cu care am fost până în momentul de față, care erau niste maeștri în toate domeniile și uneori ma simteam de-a dreptul natângă în preajma masculinității lor.
Ei bine, nu numai că mă atentiona tot timpul că greșesc, greșind și el, dar știam că mă înșeală.
Mi-a spus-o de câteva ori, evident că o reținusem, dar îi placea sa mi-o repete încontinuu.
De ce? Nu știu.
De ce acceptam eu asta? Din iubire oarbă, evident.
Doar se aplica, în tot cazul, regula aia că într-o relație unul iubește mai mult. Iubeam eu, că și asa el nu se pricepea nici la asta.
Așadar mă sfida la orice pas și eram urmarită mai ceva ca de FBI. Dacă ma întâlneam cu vreo persoană de sex opus, începeau bănuielile.
Desigur, argumentul meu cu “tu de cate ori m-ai inșelat și eu te-am iertat”, nu mai era valabil, pentru că venea cu principiile lui misogine pe care eu nu le contraargumentam, de fraieră, ce pot să zic.

Dar într-un final a terminat-o cu mine, tot el, pentru că eu n-aveam curaj…

Eu am rămas suferind, el a continuat sa-și vadă de aventurile lui și probabil mie-mi făcea plăcere oarecum să-l primesc înapoi, după aproape o lună de când n-am mai avut parte de vreo atingere din partea unei personalități de sex opus.


Dar cu toate astea, sunt încă în picioare și aștept un nou val de iubire falsă și incredibil de dramatică să mă lovească în față. Sunt pregatită pentru lovitura finală. :)

duminică, 22 februarie 2015

Apari... te rog





Nu și-a dorit niciodată imposibilul.
Nu a sperat niciodată la o viață de film, la o iubire de basm sau la vreun Făt-Frumos pe cal alb.
Să fim serioși. Și-a dorit doar să fie apreciată la adevărata ei valoare. 
Și-a dorit să nu fie nevoie de cuvinte ca să exprime ce gândește.
A visat tot timpul la o iubire superioară celei trupești. 
Și-a dorit să fie înțeleasă exact așa cum e. 
Și-a dorit să nu fie judecată sau desconsiderată. Și-a dorit să îi fie înțeles fiecare zâmbet, fiecare lacrimă sau fiecare gând.
Și-a dorit telepatie, completare, inteligență.
Ceva nemaivăzut. Haos.

Și a avut mereu încredere în ea, a avut încredere că merită ce-i mai bun, mai frumos și mai simplu, pentru că a suferit atât de mult încât nu-și mai poate imagina încă un eșec.

Suferința a făcut-o puternică, eșecul a făcut-o să-și dorească o îmbrățișare atât de puternică și atât de sinceră încât atunci când își așează capul pe umărul lui să simtă că în sfârșit ultima piesă din puzzle-ul vieții ei a fost găsită.

Te rog... apari. Fă-o fericită. E atât de frumoasă când zâmbește. :)

sâmbătă, 16 august 2014

Totul sau nimic...





Ne împăcăm, de cele mai multe ori, doar ca să nu mai fim certaţi, ca să nu mai existe tensiune, ca să ne zâmbim când ne întalnim întamplător şi ca să fie împăcarea făcută.

Ne împacăm doar aşa, de complezenţă şi de fapt nu ne pasă că cel cu care ne-am certat se întreabă dacă suntem bine înainte să doarmă sau dimineaţa când se trezeşte.

Aşteptam un mesaj, un bip cu număr ascuns, un mail, o scrisoare, o cafea, un salut.. orice. 
Orice care sa îmi arate că nu ne-am uitat unul pe altul.

Ne preţuim aşa de puţin… în ultima vreme nici nu ştii cât de mult te-am căutat prin arhivă şi cât de mult m-am străduit să-mi dau seama unde eşti, cu cine eşti, ce faci, dacă eşti bine, daca mă mai cunoşti…

Ştiu ca îmi era uşor să te sun şi să-ţi spun două-trei cuvinte, ştiu ca te-ai fi comportat normal deşi în sinea ta şi ţie îţi era extrem de greu să-mi vorbeşti..

Dar orgoliul e prea mare.

Orgoliul tău, pentru că eu îl calc în picioare întotdeauna de dragul tău şi tot eu sunt cea care iartă şi se întoarce pretinzând că nu s-a întamplat nimic şi castelul de nisip pe care  l-am clădit împreună vara trecută nu se dărâma la primul val.. Pentru că am avut grijă să-l construim destul de departe de ţărm.

Am citit pe propria-mi piele cuvinte pe care nu trebuia să le fi spus, nici măcar sa le fi gândit şi mi-a părut atât de rău de ele încât n-am fost capabilă să-ţi mai vorbesc un timp. 
Ăsta a fost singurul motiv pentru care nu te-am mai căutat… dar tu, tu ce motiv ai avut?

M-ai uitat şi ai găsit pe cineva care să-ţi ofere mai mult decât mine?

N-aveai cum.. eu ţi-am oferit totul. :)

miercuri, 13 august 2014

Tristețe post-Vamă...




Poate nu-s eu cea mai mare hipsteriță, dar cu siguranță nu trebuie să ai dread-uri sau flash-uri, tatuaje si zeci de piercing-uri ca să poți merge în Vamă.
Cred că încă din momentul în care terminăm anul școlar, universitar sau luăm concediu de la servici așteptăm cu drag sa mergem la mare... Poate nu avem cea mai curată apă, cele mai frumoase locuri, dar cu siguranță litoralul românesc te face să-ți dorești să ajungi pe plajă în fiecare an cu o doză maximă de entuziasm.
Cei care n-ajung de 1 Mai în Vamă, cu siguranță fac tot posibilul să pună niște bănuți la saltea/pușculiță ca să meargă măcar un weekend la mare.
Și ce-i drept, acolo e distracția.
Acolo te întâlnești cu muzica pe care ți-ai cunoscut prima dragoste, cu muzica pe care v-ați despărțit și cel mai sigur cu muzica pe care urmează să vă împăcați. Pentru că deh, tot în Vamă v-ați cunoscut și dacă nu rămâneți împreună după seara asta, sigur mergeți să vedeți împreună răsăritul sau vorbiți cu niște prieteni să vă lase să dormiți în același cort măcar în noaptea asta frumoasă.
În Goblin cel mai probabil vine o trupă șmecheră, gen CTC sau Șuie, iar pe plaja de la Stuff se aud niște piese vechi de la Vama VECHE. Ce vremuri, nu?
Degeaba ai fost în toate cluburile de fițe din București, Cluj, Brașov, Costinești sau Mamaia, nimic nu se compară cu atmosfera mega- prietenoasă din Vamă.
Chitări, shot-uri, țigări, sticle de vin pe malul mării, băi la miez de noapte, săruturi sub răsărit și îmbrățișări de dimineață, înainte de cafea.

Nici Grecia, Bulgaria, Ibiza sau Miami nu-ți vor oferi vreodată ce-ți ofera Vama.
(Și nu, nu e reclamă... E pur și simplu nostalgia AMR-ului și nerăbdarea cu care plec tot acolo unde nu iau nici grijile, nici problemele, nici fostele relații, nici câinele care mă trezește dimineața la 7 să îl plimb și nici vecinii care ascultă manele după 2 litri de bere. Acolo și dacă aș merge singură m-aș întoarce cu prieteni noi și dacă aș merge fără bani m-aș întoarce mai bogată. Așa că hai la Vama Veche, ca să ne gasim P E R E C H E. :)

marți, 13 mai 2014

Aşteaptă...


Îmi plăcea să cred că eşti diferit...

Dar nu te mai las să îmi domini spiritele, nu te mai las să mă dai peste cap şi sub nicio formă nu te mai las să mă laşi să te iubesc.

Îmi clădesc o fortăreaţă şi o întăresc pe cât de bine posibil, în speranţa că inima mea nu mai iese de aici şi că, mai presus de toate, nu o mai las pe a ta să intre.

Tu nu ai nimic din putere sau sensibilitate şi pur şi simplu alegi să-ţi petreci viaţa oricum, dar nu iubind.

Nu iubindu-mă pe mine, sau poate doar pretinzând că mă iubeşti.

Promite-mi că nu mai adorm plângând şi că mă laşi să fiu singură, în spatele fortăreţei mele, unde nu se mai strecoară nimeni.

Promite-mi că te detaşezi atât de tare încât nici întamplător nu ai să-mi mai apari în gând.

Promite-mi, înainte de toate, că e pentru ultima oară.


Am iubit până mi-au murit oamenii in suflet.
Am iubit până fluturaşii din stomac s-au transformat în molii.
Am iubit până a ruginit fiecare ţeavă care ducea la inimă.
Au iubit cât n-au scris nici Shakespeare, nici Eminescu la un loc şi cât n-au cântat toate trupele de mariachi din lume.
Am iubit fără să stau pe gânduri și am oferit fără să aștept ceva în schimb.
Dar a venit momentul în care am realizat că toată dragostea pe care o am trebuie să o păstrez pentru mine și sa nu o mai donez în scopuri caritabile.
Am oferit destul, poate prea mult şi nu s-a întors nici un gram înapoi. Încet-incet sufletul îmi seacă, rămâne fără emoţie şi se pierde într-o mare de indiferenţă.
Tânjesc după afectiune şi dupa iubire...
Cred că sufăr de o boală care nu-mi permite să fiu iubită şi să ofer toată iubirea pe care o am şi pe care îmi doresc nespus să i-o împărtăşesc cuiva.

Dar viaţa e mult mai complexă de atât. Dacă sufletele pereche există cu adevărat, şi sunt sigură că există, atunci sufletul meu pereche o să vină fără să-l mai caut eu. Poate că sufletul pereche mi-a trecut deja prin faţă sau prin mână şi eu n-am simţit nimic. Dar dacă e aşa, sunt sigură că o să se întoarcă. 
N-am plecat nicăieri, sunt tot aici şi astept sa mă caute. :)

vineri, 9 mai 2014

La sfârşitul zilei... doar tu contezi.




N-am niciun interes să-ţi spun că te iubesc.
N-are absolut niciun sens să îţi spun că sentimentele mele se intensifică după fiecare răsărit de soare, că unicul motiv al fericirii mele e zâmbetul tău sau că în nopţile furtunoase tot ceea ce îmi doresc este să te ţin în brate.

Aş fi făcut asta… şi poate chiar mai mult de atât. Aş fi riscat să fiu alături de tine în permanenţă, să mi te dăruiesc întru totul, dar cu siguranţă nu ai fi fost capabil să primeşti atât de mult din partea unui suflet.
Erai slab şi eu eram puternică. 
Dacă ţi-as fi dat toată forţa mea, m-ai fi nimicit fără să stai pe gânduri.

Nu eram compatibili, trebuia să fi realizat asta încă de la început.

Urăsc faptul că regret şi mai mult decât atât, urăsc faptul că m-ai făcut să fac asta, chiar nu-mi stă în caracter.
Mi-am călcat în picioare toate principiile pentru ca în final să mă aleg cu geamuri sparte, uşi închise şi o inimă făcută ţăndări din cauza temerilor tale.
 
Sfârşitul ăsta trebuia să vină înaintea oricărui posibil început, iar eu nu trebuia să fiu naivă şi să cred că o persoană atât de slabă ca tine ar putea iubi vreodată… aşa cum iubeam eu. :)

luni, 5 mai 2014

Despre trecut, prezent.. poate chiar viitor.







O să te pierzi de zeci, sute, poate chiar mii de ori şi n-ai să te regăseşti decât atunci când ai să simţi că aparţii de o persoană, de un obiect sau de un spaţiu.
N-ai să ştii niciodată sigur şi nici nu îţi va spune cineva “aici eşti facut sa fii”.
O sa te izbeşti de ziduri înalte, nu vei ştii dacă trebuie să le dărâmi sau să le reclădeşti. O sa fii confuz la un mometdat şi o să te lupţi cu multe persoane, cu multe întamplări, trăiri şi cu foarte mult timp ca să ajungi la destinaţie, dar sentimentul că eşti unde trebuie să fii e mai puternic decât orice pe lumea asta şi atunci când ai să fii acolo îţi vei dori să rămâi pentru o veşnicie şi vei ştii că oriunde ai fost sau orice ţi s-a întâmplat până atunci, a fost zadarnic.
Dar nu-i aşa.
Dimpotrivă.
O să ajungi la concluzia că toate se întamplă cu un scop şi că eşecurile, persoanele nepotrivite sau experienţele proaste nu au înseamnat nimic altceva decât pregătirea prematură a bunăstarii prin care treci la momentul actual.
O să-ţi doreşti, poate, să dai timpul înapoi şi să iei cu tine în acest absolut persoane sau lucruri, poate chiar momente, dar e imposibil.
Nimic din ce nu-ţi mai aparţine nu a fost vreodată al tău sau pur şi simplu nu ţi se potrivea.
Consideră că eşti mai bun de atât, iar dacă te simţi împlinit şi totuşi îţi mai lipsesc mici detalii, renunţă la ele.
Mai ales dacă sunt din trecut.

Trecutul e doar o stare de spirit care rămâne în spate, iar faptul că ai trecut prin el înseamnă că ai avansat. E ceea ce te-a ajutat enorm să-ţi proiectezi idealul.
E perfect ce ai atâta timp cât te face fericit.
Nu renunţa.

În lupta asta pentru fericire nu sunt reguli şi poţi avansa oricând.
Ia cu tine doar ceea ce te face să zâmbeşti în viaţa asta, iar părţile negative lasă-le în spate, înseamna ca nu ţi se potriveau. :)