duminică, 22 februarie 2015
Apari... te rog
Nu și-a dorit niciodată imposibilul.
Nu a sperat niciodată la o viață de film, la o iubire de basm sau la vreun Făt-Frumos pe cal alb.
Să fim serioși. Și-a dorit doar să fie apreciată la adevărata ei valoare.
Și-a dorit să nu fie nevoie de cuvinte ca să exprime ce gândește.
A visat tot timpul la o iubire superioară celei trupești.
Și-a dorit să fie înțeleasă exact așa cum e.
Și-a dorit să nu fie judecată sau desconsiderată. Și-a dorit să îi fie înțeles fiecare zâmbet, fiecare lacrimă sau fiecare gând.
Și-a dorit telepatie, completare, inteligență.
Ceva nemaivăzut. Haos.
Și a avut mereu încredere în ea, a avut încredere că merită ce-i mai bun, mai frumos și mai simplu, pentru că a suferit atât de mult încât nu-și mai poate imagina încă un eșec.
Suferința a făcut-o puternică, eșecul a făcut-o să-și dorească o îmbrățișare atât de puternică și atât de sinceră încât atunci când își așează capul pe umărul lui să simtă că în sfârșit ultima piesă din puzzle-ul vieții ei a fost găsită.
Te rog... apari. Fă-o fericită. E atât de frumoasă când zâmbește. :)
sâmbătă, 16 august 2014
Totul sau nimic...
Ne împăcăm, de cele mai multe ori, doar ca să nu mai fim
certaţi, ca să nu mai existe tensiune, ca să ne zâmbim când ne întalnim
întamplător şi ca să fie împăcarea făcută.
Ne împacăm doar aşa, de complezenţă şi de fapt nu ne pasă că
cel cu care ne-am certat se întreabă dacă suntem bine înainte să doarmă sau
dimineaţa când se trezeşte.
Aşteptam un mesaj, un bip cu număr ascuns, un mail, o
scrisoare, o cafea, un salut.. orice.
Orice care sa îmi arate că nu ne-am uitat
unul pe altul.
Ne preţuim aşa de puţin… în ultima vreme nici nu ştii cât de
mult te-am căutat prin arhivă şi cât de mult m-am străduit să-mi dau seama
unde eşti, cu cine eşti, ce faci, dacă eşti bine, daca mă mai cunoşti…
Ştiu ca îmi era uşor să te sun şi să-ţi spun două-trei
cuvinte, ştiu ca te-ai fi comportat normal deşi în sinea ta şi ţie îţi era
extrem de greu să-mi vorbeşti..
Dar orgoliul e prea mare.
Orgoliul tău, pentru că eu îl calc în picioare întotdeauna
de dragul tău şi tot eu sunt cea care iartă şi se întoarce pretinzând că nu s-a
întamplat nimic şi castelul de nisip pe care
l-am clădit împreună vara trecută nu se dărâma la primul val.. Pentru că
am avut grijă să-l construim destul de departe de ţărm.
Am citit pe propria-mi piele cuvinte pe care nu trebuia să
le fi spus, nici măcar sa le fi gândit şi mi-a părut atât de rău de ele încât
n-am fost capabilă să-ţi mai vorbesc un timp.
Ăsta a fost singurul motiv pentru
care nu te-am mai căutat… dar tu, tu ce motiv ai avut?
M-ai uitat şi ai găsit pe cineva care să-ţi ofere mai mult
decât mine?
N-aveai cum.. eu ţi-am oferit totul. :)
miercuri, 13 august 2014
Tristețe post-Vamă...
Poate nu-s eu cea mai mare hipsteriță, dar cu siguranță nu trebuie să ai dread-uri sau flash-uri, tatuaje si zeci de piercing-uri ca să poți merge în Vamă.
Cred că încă din momentul în care terminăm anul școlar, universitar sau luăm concediu de la servici așteptăm cu drag sa mergem la mare... Poate nu avem cea mai curată apă, cele mai frumoase locuri, dar cu siguranță litoralul românesc te face să-ți dorești să ajungi pe plajă în fiecare an cu o doză maximă de entuziasm.
Cei care n-ajung de 1 Mai în Vamă, cu siguranță fac tot posibilul să pună niște bănuți la saltea/pușculiță ca să meargă măcar un weekend la mare.
Și ce-i drept, acolo e distracția.
Acolo te întâlnești cu muzica pe care ți-ai cunoscut prima dragoste, cu muzica pe care v-ați despărțit și cel mai sigur cu muzica pe care urmează să vă împăcați. Pentru că deh, tot în Vamă v-ați cunoscut și dacă nu rămâneți împreună după seara asta, sigur mergeți să vedeți împreună răsăritul sau vorbiți cu niște prieteni să vă lase să dormiți în același cort măcar în noaptea asta frumoasă.
În Goblin cel mai probabil vine o trupă șmecheră, gen CTC sau Șuie, iar pe plaja de la Stuff se aud niște piese vechi de la Vama VECHE. Ce vremuri, nu?
Degeaba ai fost în toate cluburile de fițe din București, Cluj, Brașov, Costinești sau Mamaia, nimic nu se compară cu atmosfera mega- prietenoasă din Vamă.
Chitări, shot-uri, țigări, sticle de vin pe malul mării, băi la miez de noapte, săruturi sub răsărit și îmbrățișări de dimineață, înainte de cafea.
Nici Grecia, Bulgaria, Ibiza sau Miami nu-ți vor oferi vreodată ce-ți ofera Vama.
(Și nu, nu e reclamă... E pur și simplu nostalgia AMR-ului și nerăbdarea cu care plec tot acolo unde nu iau nici grijile, nici problemele, nici fostele relații, nici câinele care mă trezește dimineața la 7 să îl plimb și nici vecinii care ascultă manele după 2 litri de bere. Acolo și dacă aș merge singură m-aș întoarce cu prieteni noi și dacă aș merge fără bani m-aș întoarce mai bogată. Așa că hai la Vama Veche, ca să ne gasim P E R E C H E. :)
marți, 13 mai 2014
Aşteaptă...
Îmi plăcea să cred că eşti diferit...
Dar nu te mai las să îmi domini spiritele, nu te mai las să mă dai peste cap şi sub nicio formă nu te mai las să mă laşi să te iubesc.
Îmi clădesc o fortăreaţă şi o întăresc pe cât de bine posibil, în speranţa că inima mea nu mai iese de aici şi că, mai presus de toate, nu o mai las pe a ta să intre.
Tu nu ai nimic din putere sau sensibilitate şi pur şi simplu alegi să-ţi petreci viaţa oricum, dar nu iubind.
Nu iubindu-mă pe mine, sau poate doar pretinzând că mă iubeşti.
Promite-mi că nu mai adorm plângând şi că mă laşi să fiu singură, în spatele fortăreţei mele, unde nu se mai strecoară nimeni.
Promite-mi că te detaşezi atât de tare încât nici întamplător nu ai să-mi mai apari în gând.
Promite-mi, înainte de toate, că e pentru ultima oară.
Am iubit până mi-au murit oamenii in suflet.
Am iubit până fluturaşii din stomac s-au transformat în molii.
Am iubit până a ruginit fiecare ţeavă care ducea la inimă.
Au iubit cât n-au scris nici Shakespeare, nici Eminescu la un loc şi cât n-au cântat toate trupele de mariachi din lume.
Am iubit fără să stau pe gânduri și am oferit fără să aștept ceva în schimb.
Dar a venit momentul în care am realizat că toată dragostea pe care o am trebuie să o păstrez pentru mine și sa nu o mai donez în scopuri caritabile.
Am oferit destul, poate prea mult şi nu s-a întors nici un gram înapoi. Încet-incet sufletul îmi seacă, rămâne fără emoţie şi se pierde într-o mare de indiferenţă.
Tânjesc după afectiune şi dupa iubire...
Cred că sufăr de o boală care nu-mi permite să fiu iubită şi să ofer toată iubirea pe care o am şi pe care îmi doresc nespus să i-o împărtăşesc cuiva.
Dar viaţa e mult mai complexă de atât. Dacă sufletele pereche există cu adevărat, şi sunt sigură că există, atunci sufletul meu pereche o să vină fără să-l mai caut eu. Poate că sufletul pereche mi-a trecut deja prin faţă sau prin mână şi eu n-am simţit nimic. Dar dacă e aşa, sunt sigură că o să se întoarcă.
N-am plecat nicăieri, sunt tot aici şi astept sa mă caute. :)
vineri, 9 mai 2014
La sfârşitul zilei... doar tu contezi.
N-am niciun interes să-ţi spun că te iubesc.
N-are absolut niciun sens să îţi spun că sentimentele mele
se intensifică după fiecare răsărit de soare, că unicul motiv al fericirii mele e
zâmbetul tău sau că în nopţile furtunoase tot ceea ce îmi doresc este să te ţin în brate.
Aş fi făcut asta… şi poate chiar mai mult de atât. Aş fi riscat să fiu alături de tine în permanenţă, să mi te dăruiesc întru totul, dar cu siguranţă nu ai fi fost capabil să primeşti atât de mult din partea unui suflet.
Erai slab şi eu eram puternică.
Dacă ţi-as fi dat toată
forţa mea, m-ai fi nimicit fără să stai pe gânduri.
Nu eram compatibili, trebuia să fi realizat asta încă de la început.
Urăsc faptul că regret şi mai mult decât atât, urăsc faptul că m-ai făcut să fac asta, chiar nu-mi stă în
caracter.
Mi-am călcat în picioare toate principiile pentru ca în final să mă aleg cu geamuri sparte, uşi închise şi o inimă făcută ţăndări din cauza temerilor tale.
Sfârşitul ăsta trebuia să vină înaintea oricărui posibil început, iar eu
nu trebuia să fiu naivă şi să cred că o persoană atât de slabă ca tine ar putea
iubi vreodată… aşa cum iubeam eu. :)
luni, 5 mai 2014
Despre trecut, prezent.. poate chiar viitor.
O să te pierzi de zeci, sute, poate chiar mii de ori şi n-ai să te
regăseşti decât atunci când ai să simţi că aparţii de o persoană, de un obiect sau de
un spaţiu.
N-ai să ştii niciodată sigur şi nici nu îţi va spune cineva
“aici eşti facut sa fii”.
O sa te izbeşti de ziduri înalte, nu vei ştii dacă trebuie să le dărâmi sau să le reclădeşti. O sa fii confuz la un mometdat şi o să te lupţi cu multe persoane, cu
multe întamplări, trăiri şi cu foarte mult timp ca să ajungi la destinaţie, dar
sentimentul că eşti unde trebuie să fii e mai puternic decât orice pe lumea asta şi atunci
când ai să fii acolo îţi vei dori să rămâi pentru o veşnicie şi vei ştii că
oriunde ai fost sau orice ţi s-a întâmplat până atunci, a fost zadarnic.
Dar nu-i aşa.
Dimpotrivă.
O să ajungi la concluzia că toate se întamplă cu un scop şi
că eşecurile, persoanele nepotrivite sau experienţele proaste nu au înseamnat nimic
altceva decât pregătirea prematură a bunăstarii prin care treci la momentul
actual.
O să-ţi doreşti, poate, să dai timpul înapoi şi să iei cu tine în
acest absolut persoane sau lucruri, poate chiar momente, dar e imposibil.
Nimic din ce nu-ţi mai aparţine nu a fost vreodată al
tău sau pur şi simplu nu ţi se potrivea.
Consideră că eşti mai bun de atât, iar dacă te simţi împlinit şi totuşi îţi mai lipsesc mici
detalii, renunţă la ele.
Mai ales dacă sunt din trecut.
Trecutul e doar o stare de spirit care rămâne în spate, iar faptul că ai trecut prin el înseamnă că ai avansat. E ceea ce te-a ajutat enorm să-ţi proiectezi idealul.
E perfect ce ai atâta timp cât te face fericit.
Nu renunţa.
Ia cu tine doar ceea ce te face să zâmbeşti în viaţa asta, iar părţile
negative lasă-le în spate, înseamna ca nu ţi se potriveau. :)
miercuri, 23 aprilie 2014
N-a fost să fie.. iubire.
A luptat pentru
tine, cu tine şi a ajuns să poarte această luptă de una singură.
S-a luptat cu
vremea, cu timpul, cu oamenii şi cu propriile trăiri.
Nu i-a păsat
niciodată de prejudecăţi, nu i-a păsat niciodată cât e ceasul, dacă e în
pijamale sau în rochie, în papuci de casă sau pe tocuri.
Ai să pleci plângând şi ai să te întorci târâş pe coate ca
să te ierte şi poate nici atunci nu va fi suficient pentru câte i-ai făcut.
O sa-ţi dai seama că ai greşit de nenumărate ori şi o sa-ţi
doreşti să te mai sune, sa te cheme la cafele sau să-ţi adoarmă pe piept în miez
de noapte şi dimineaţa să o găsească tot acolo, zâmbind printre cearşafurile şifonate
şi cu ochii plini de soare.
O sa îţi doreşti să-ţi mai cânte când e fericită sau să-ţi
povestească cu lux de amănunte întâmplările din viaţa ei care atunci îţi păreau
banale.
O să-ţi doreşti să-şi mai verse lacrimile pe umărul tău.
O să-ţi doreşti să mai coboare din maşina ta şi să fii tu
cel care o conduce acasă în fiecare seară.
O să-ţi doreşti să mai ai ocazia să goleşti sticle de vin şi
pachete de ţigări cu ea şi o să te rogi să te mai lase să-i găteşti.
O să îţi fie dor să te întrebe cineva dacă eşti bine, dacă
ai mâncat, dacă ţi-e sete, dacă ţi-e frig sau dacă o mai iubeşti.
Dar cel mai dor o să-ţi fie nu să te întrebe dacă o mai
iubeşti, ci sa îţi afirme că te iubeşte în fiecare zi din existenţa ta şi să-ţi
garanteze că va fi mereu aici, când eşti fericit sau când simţi că nu mai ai
putere să treci mai departe. :)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)





