Doar un clişeu drăguţ...

N-avea nevoie de cel mai frumos bărbat ca să se simtă frumoasă, n-avea nevoie de cel mai curtat bărbat ca să se simtă curtată, n-avea nevoie nici măcar de cel mai iubit bărbat ca să se simtă iubită. 

Avea nevoie de cineva simplu, care s-o respecte şi s-o iubească în permanenţă. Chiar şi când greşeşte, când are o zi proastă sau când e insuportabil de irascibilă. De cineva care s-o iubească până la perfuzie. De cineva capabil s-o iubească şi după zeci de ani. 

Pentru că iubirea nu trece aşa uşor... cu una, cu două. Fie n-a existat niciodată, fie încă există.

Să fiu în locul tău n-aş încerca.

Nici să-i captez atenţia, pentru ca ajuns în punctul în care mi-o oferă în întregime să o sacrific de dragul plăcerii mele masculine, nici să o fac să mă iubească doar ca să aud asta în fiecare zi, nici să mă plimb cu ea de mână prin oraş numai de dragul de a-i oftica pe ceilalţi, care poate ar fi în stare să o iubească mai mult decât pretind că o iubesc eu.

N-aş încerca nimic din toate astea dacă m-aş simţi incompetent.

Poate dacă aş ştii ca e o visătoare şi că nu îi place să fie tradată... m-aş gândi de două ori înainte s-o fac să se îndragostească.

M-aş prinde după o bucată de timp că e diferită de stereotipul întâlnit până acum şi aş ajunge să fiu fascinat de complexitatea care o defineşte.

Aş ajunge să mă îndrăgostesc mai mult decât credeam că se poate şi as aprecia-o la adevărata ei valoare.

M-aş purta cu ea cum nimeni altul n-ar fi în stare, pentru că în final asta m-ar face să mă simt bărbat.

Faptul că sunt mândru să o iubesc exact aşa cum e, fără să-mi fie frică.

Faptul că iubesc cea mai frumoasă fiinţă din lume: femeia. :)