Uneori mă
pregătesc să-ţi dau drumul.
Nu vreau, dar
dacă trebuie?
Nu vreau să te
abandonez. Nu vreau să te simţi jignit sau să simţi că ce-a fost între noi a
fost atât de banal încât nu te voi ajuta să-ţi faci bagajele.
Sigur că o voi
face.
Te aşteaptă o călătorie
lungă spre găsirea unei alte iubiri cum desigur, pe mine mă aşteaptă o şi mai
lungă călătorie în trecut.
Îmi era frică încă din prima clipă că o să se întample, dar cred că nu îmi place să fiu
previzibilă.
Oricum nu pot sta în loc doar de frică.
Îmi place să cred
totuşi că nu e finalul.
Dar nu te pot ţine cu forţa.
Poate crezi că
sentimentele mele nu s-au ridicat la nivelul aşteptarilor tale sau că, din
contră, ţi-am dat prea mult. Poate te-am speriat.
Îmi doresc să fi
realizat cu mult timp în urmă că într-o zi nu vei mai fi al meu şi că ceea ce
simt pentru tine a depăşit orice graniţă a iubirii.
S-a ajuns mult
mai departe.
Am trecut graniţa
asta fără să fim opriţi de vameşi.
E ilegal.
Ar fi trebuit să
realizez că a fi iubită este pur şi simplu prea frumos ca să fie adevărat.
Poate totuşi nu
pleci acum...
dar oriunde mergi, te rog,
plăteşte chiria şi pentru inima mea. Am uitat-o la tine. :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu