miercuri, 23 aprilie 2014

N-a fost să fie.. iubire.




A luptat pentru tine, cu tine şi a ajuns să poarte această luptă de una singură.
S-a luptat cu vremea, cu timpul, cu oamenii şi cu propriile trăiri.
Nu i-a păsat niciodată de prejudecăţi, nu i-a păsat niciodată cât e ceasul, dacă e în pijamale sau în rochie, în papuci de casă sau pe tocuri.

Ai să pleci plângând şi ai să te întorci târâş pe coate ca să te ierte şi poate nici atunci nu va fi suficient pentru câte i-ai făcut.
O sa-ţi dai seama că ai greşit de nenumărate ori şi o sa-ţi doreşti să te mai sune, sa te cheme la cafele sau să-ţi adoarmă pe piept în miez de noapte şi dimineaţa să o găsească tot acolo, zâmbind printre cearşafurile şifonate şi cu ochii plini de soare.
O sa îţi doreşti să-ţi mai cânte când e fericită sau să-ţi povestească cu lux de amănunte întâmplările din viaţa ei care atunci îţi păreau banale.
O să-ţi doreşti să-şi mai verse lacrimile pe umărul tău.
O să-ţi doreşti să mai coboare din maşina ta şi să fii tu cel care o conduce acasă în fiecare seară.
O să-ţi doreşti să mai ai ocazia să goleşti sticle de vin şi pachete de ţigări cu ea şi o să te rogi să te mai lase să-i găteşti.
O să îţi fie dor să te întrebe cineva dacă eşti bine, dacă ai mâncat, dacă ţi-e sete, dacă ţi-e frig sau dacă o mai iubeşti.


 Dar cel mai dor o să-ţi fie nu să te întrebe dacă o mai iubeşti, ci sa îţi afirme că te iubeşte în fiecare zi din existenţa ta şi să-ţi garanteze că va fi mereu aici, când eşti fericit sau când simţi că nu mai ai putere să treci mai departe. :)

miercuri, 16 aprilie 2014

Indiferent de vreme...






Nu mai conta absolut deloc vremea. 
Putea să plouă, să tune, să fulgere, să ninga şi să fie închise toate drumurile, atâta timp cât bătăile inimii mele se auzeau până la El, pentru mine era perfect.
Nu mai conta de cât timp suferea vremea dacă în interiorul meu era mai senin decât în cea mai toridă zi a lui Cuptor.
Nu îmi păsa dacă am bani în porfofel, dacă mi-au mai rămas ţigări pentru cafeaua de dimineaţă sau dacă în zâmbetele oamenilor de pe stradă mai exista o oarecare seninătate.
Le zâmbeam atât de fericită incât îi făceam şi pe ei să zâmbească şi erau siguri că nu sunt falsă pentru că nici măcar ridurilor de pe frunte nu le venea să se încrunte la câtă dragoste şi bucurie emanam.

Puteau cânta toţi greierii sau toţi cocoşii în cor, putea să vină peste mine un stol de păsări în toiul toamnei sau să înnebunească toţi salcâmii. Pentru mine anotimpul şi starea vremii erau efectiv irelevante.
Zâmbetul lui mă făcea să simt că e vară indiferent de grade şi faptul că-i puteam săruta buzele indiferent de temperatură făcea ca interiorul meu să fie dus mult peste 40, aşadar nici deşertul nu putea fi atât de fierbinte.
Ce mai contează ce zice termomentrul daca ţi-a spus clar cardiologul că antidot mai bun pentru orice boală a inimii tale nu există în lumea asta decât sufletul pereche?

Fii senin, om frumos, chiar dacă afară plouă. :)

marți, 8 aprilie 2014

Eşti liber...





Am fost întotdeauna adepta relaţiilor frumoase.

Nu mi se pare că e nevoie de foarte multă matematică sau orice altă ştiinţă exactă să îţi dai seama că 1+1 rezultă 2 şi nu 3.

La fel consider şi înşelatul ca fiind cea mai urâtă formă de a manifesta faptul că nu mai iubeşti persoana pe care o ai lângă tine.

De ce ai face una ca asta? Nu te ţine nimeni legat în patul persoanei pe care cândva o iubeai, nu te ţine nimeni legat de casa, cheile de la maşină sau portofelul celuilalt.

Nu există nicio lege care îţi interzice să pleci atunci când constaţi că nu mai sunt sentimente, la fel cum nu există nicio lege care te va da în judecată pentru că te-ai reîndrăgostit.

Nu consider deloc un gest urât sau necuvenit să părăseşti, nu consider deloc josnic sa fii părăsit, însă consider de-a dreptul strigător la cer să afli că cel de lângă tine te respectă atât de puţin încât să nu îţi spună în faţă că nu te mai iubeşte.

Aleg sinceritatea de mii de ori în locul fidelitaţii. Degeaba eşti fidel cu trupul, dacă cu inima ai părăsit de mult relaţia.

Nu mai sta dacă simţi că nu ai motive.

Nu mai sta dacă ai găsit pe cineva mai bun sau dacă o faci din milă.

Pleacă, pur şi simplu, dar explică de ce pleci.

Nimic nu e mai dureros decat să fii luat de prost.

Rămâi fidel... sau rămâi singur. 


Ca urmare, nu pot să fac altceva decât să îţi spun că a fost frumos, dar timpul a trecut peste noi şi trebuie să mergem mai departe. Chiar dacă drumurile noastre se bifurcă.


Nu îţi spun să pleci, doar te invit să îţi proiectezi un viitor fără mine.

Un loc, sau chiar un infinit de locuri în care să fii sigur că nu aş merge niciodată.

Pe lângă asta, te rog să nu mă mai iei cu tine în gânduri, în vise sau în inimă… în cazul în care m-ai luat vreodată.

Încearcă să îi faci pe toţi oamenii cu care mi-ai făcut cunoştiintă să creadă că am fost doar o piedică pentru tine şi că cel mai bine ar fi să frecventeze doar locurile pe care ţi le-ai proiectat tu.

Încearcă să nu te mai laşi atras de cifre, astfel încât să nu îţi mai aminteşti când ne-am cunoscut, când e ziua mea de naştere sau orice zi e legată de mine... asta în cazul în care ştiai vreodată datele astea pe dinafară.

Încearcă să faci din toate lucrurile tale personale un spaţiu care să crezi că nu a fost niciodată accesat de mine, iar hainele pe care le-am uitat în dulapul tău fă-le cârpe cu care să ştergi orice urmă a mea de pe podeaua casei tale. :)

duminică, 6 aprilie 2014

Doar un clişeu drăguţ...





N-avea nevoie de cel mai frumos bărbat ca să se simtă frumoasă, n-avea nevoie de cel mai curtat bărbat ca să se simtă curtată, n-avea nevoie nici măcar de cel mai iubit bărbat ca să se simtă iubită. 
Avea nevoie de cineva simplu, care s-o respecte şi s-o iubească în permanenţă. Chiar şi când greşeşte, când are o zi proastă sau când e insuportabil de irascibilă. De cineva care s-o iubească până la perfuzie. De cineva capabil s-o iubească şi după zeci de ani. 
Pentru că iubirea nu trece aşa uşor... cu una, cu două. Fie n-a existat niciodată, fie încă există.


Să fiu în locul tău n-aş încerca.

Nici să-i captez atenţia, pentru ca ajuns în punctul în care mi-o oferă în întregime să o sacrific de dragul plăcerii mele masculine, nici să o fac să mă iubească doar ca să aud asta în fiecare zi, nici să mă plimb cu ea de mână prin oraş numai de dragul de a-i oftica pe ceilalţi, care poate ar fi în stare să o iubească mai mult decât pretind că o iubesc eu.

N-aş încerca nimic din toate astea dacă m-aş simţi incompetent.

Poate dacă aş ştii ca e o visătoare şi că nu îi place să fie tradată... m-aş gândi de două ori înainte s-o fac să se îndragostească.



M-aş prinde după o bucată de timp că e diferită de stereotipul întâlnit până acum şi aş ajunge să fiu fascinat de complexitatea care o defineşte.

Aş ajunge să mă îndrăgostesc mai mult decât credeam că se poate şi as aprecia-o la adevărata ei valoare.

M-aş purta cu ea cum nimeni altul n-ar fi în stare, pentru că în final asta m-ar face să mă simt bărbat.

Faptul că sunt mândru să o iubesc exact aşa cum e, fără să-mi fie frică.

Faptul că iubesc cea mai frumoasă fiinţă din lume: femeia. :)
 

marți, 1 aprilie 2014

Mai stai...





Uneori mă pregătesc să-ţi dau drumul.

Nu vreau, dar dacă trebuie?
Nu vreau să te abandonez. Nu vreau să te simţi jignit sau să simţi că ce-a fost între noi a fost atât de banal încât nu te voi ajuta să-ţi faci bagajele.
Sigur că o voi face.
Te aşteaptă o călătorie lungă spre găsirea unei alte iubiri cum desigur, pe mine mă aşteaptă o şi mai lungă călătorie în trecut.
Îmi era frică încă din prima clipă că o să se întample, dar cred că nu îmi place să fiu previzibilă.
Oricum nu pot sta în loc doar de frică.
Îmi place să cred totuşi că nu e finalul.
Dar nu te pot ţine cu forţa.
Poate crezi că sentimentele mele nu s-au ridicat la nivelul aşteptarilor tale sau că, din contră, ţi-am dat prea mult. Poate te-am speriat.
Îmi doresc să fi realizat cu mult timp în urmă că într-o zi nu vei mai fi al meu şi că ceea ce simt pentru tine a depăşit orice graniţă a iubirii.
S-a ajuns mult mai departe.
Am trecut graniţa asta fără să fim opriţi de vameşi.
E ilegal.
Ar fi trebuit să realizez că a fi iubită este pur şi simplu prea frumos ca să fie adevărat.
Poate totuşi nu pleci acum...

               dar oriunde mergi, te rog, plăteşte chiria şi pentru inima mea. Am uitat-o la tine. :)

joi, 27 martie 2014

Opreşte timpul, te rog...





 Permite-mi să mă prezint.


Sunt nimeni fără tine, pe cine păcălesc?
Nimeni alta decât cea care te-a lăsat să-i cunoşti inima şi mintea şi cea care s-a întrecut pe sine doar ca să îţi intre în graţii.
Sunt cea care a stat în dreapta ta chiar dacă se simţea singură şi care nu înceta să creadă în tine oricât de mult te trăda privirea.
Sunt cea care ar fi fost capabilă să te iubească mai mult decât se iubea pe sine şi care a devenit, prin ochii tăi, o combinaţie dubioasă între ceea ce şi-a dorit mereu să fie şi nu a putut până acum şi totodată ce şi-a propus că nu va fi niciodată.

M-am îndrăgostit pe principiul iubirii oarbe: nu vedeam nimic în faţă, dar ceva îmi spunea că nu trebuie să mă opresc şi că drumul pe care urmează să merg e numai al meu. Vedeam ceva în ceaţă...

Stăteam întinşi sub cerul care parcă gonea toţi norii de deasupra noastră ca să îi permită soarelui să stralucească numai pentru noi. 
Defapt aşa şi era. 
Soarele răsarea din ochii lui, cum de altfel apunea tot acolo.
Va să zică acolo începea şi acolo se termina fiecare zi din umila mea existenţă. În privirea lui, unde simţeam că mă regăsesc în forma mea finală, unde mă simţeam completă şi unde simţeam că aparţin. 

Acolo îmi era locul. :)

miercuri, 26 martie 2014

Azi visăm... amândoi.




Aproape că te ştiu pe de rost. Îţi aud paşii de la sute de kilometri şi te văd chiar şi când nu eşti aici. Ştiu pe dinafară versurile pe care le fredonezi la duş, îţi ştiu perfect genele, conturul ochilor, buzele… Îţi ştiu zâmbetul, tristeţea şi până şi gândurile ţi le ştiu. Ştiu ce te face fericit. Ştiu ce te atrage şi ce te fascinează la o femeie. Ştiu ce băuturi preferi şi ce sos îţi place să pui pe pizza. Ştiu când te deranjează ceva, ştiu când nu te simţi comod sau când ai nevoie de o imbrăţisare. Ştiu şi când ai nevoie de un sărut. Sau de o cafea.
Te-am studiat atât de bine încât te pot citi la orice oră tocmai pentru că sunt sigură că inima ta e mai complexă decât orice problemă de geometrie şi că nimeni altcineva n-o poate descifra cu nicio formulă. Mi-a fost greu, dar m-am străduit să te învaţ pentru că am ştiut din prima clipă că pe tine te vreau. Alături de tine vreau să fiu fericită şi pe tine vreau să te iubesc şi azi şi mâine şi întotdeauna. Doar şi doar pe tine.

Şi nu-mi cere să te uit, te rog. Niciodată. O să fie greu.

Habar n-ai cât de mult o să plâng până o să mă redescopăr şi cât de des voi fi păcălită, pentru că ei îşi vor da seama că sunt plină de tine şi că singura mea slăbiciune eşti tu. Că dacă ei te vor vrea pe tine am să fac tot posibilul să-mi ofer sufletul doar ca să-l cruţe pe al tău. Habar n-ai cât de des am să sufăr doar ca să fii tu fericit. Şi dacă-mi vei cere să plec, voi pleca, dar voi continua să mă uit în spate.. Tu vei rămâne mereu trecutul. :)