duminică, 27 septembrie 2015

Fericire...



Îmi place să privesc răsăritul, oamenii grăbiți, stelele de pe cer și mai ales pe tine.
Îmi place să fac oamenii să zâmbească și să alerg prin ploaie.
Îmi place să ascult muzică la căști în autobuz și să citesc în timp ce beau ceai și mănânc biscuiți.
Îmi place țigara de dimineață și cafeaua cu lapte.
Îmi place să zbor cu avionul și să fac poze cerului plin de nori pufoși.
Îmi place să stau pe malul lacului și să dau de mâncare păsărilor.
Îmi place să mă joc cu câinii și să iau copiii în brațe.
Îmi place să alerg de dimineață și să mănânc fructe după.
Îmi place să merg pe munte și să mă plimb în pădure.
Îmi plac florile și mirosul primăverii.
Îmi plac fluturii și cărăbuşii.
Îmi place să călătoresc cu trenul și să cunosc oameni noi.
Îmi plac zâmbetele sincere și îmbrățișările de revedere.
Îmi place să fiu pupată pe frunte și să beau ciocolată fierbinte iarna.
Îmi plac apusurile de soare. Privite de oriunde.
Îmi place să cânt la duș și să îmi fac bagaje.
Îmi place apa plată și concertele live.
Îmi plac curcubeele și părul blond.
Îmi plac petrecerile în aer liber și vinul roșu. Uneori îmi place și berea.
Îmi plac unghiile lungi și picioarele bronzate.
Îmi place să râd. Îmi plac oamenii cărora le place să râdă.

Îmi place să iubesc și știu că nu există om căruia să nu îi placă să fie iubit. :)

duminică, 14 iunie 2015

Nu există nu...




Nu pleca. Nu fugi. Nu vorbi urât. Nu înțelege greșit. Nu te supără. Nu pune la suflet. Nu asculta muzică. Nu mai râde. Nu știu. Nu te vreau.

Acum chiar vorbesc serios.
Ți se pare corect să îți spună ei ce să faci? 
Ai drumul tău orice ți-ar spune. 
Ar trebui să știi că merită totuși să pleci atunci când simți că nu-i locul tău acolo unde ești. 

Merită să fugi, chiar să te ascunzi când simți că nu vrei să te mai vadă nimeni... să nu te mai audă nimeni. Să nu mai știe nimeni de tine.
Găsește un loc în care simți că ți-e cel mai bine și fugi direct acolo fără să te uiți în spate.

Înțelege exact așa cum vrei tu să înțelegi. Ai dreptul să crezi ce vrei. N-ai dreptul, în schimb, să judeci. Pe nimeni. Nici măcar pe cei care te judecă pe tine. În final, se judecă singuri dacă se gândesc mai mult la tine decât la ei.

Ascultă exact ce muzică vrei. Cât de tare vrei. Cât te țin căștile sau boxele. Ascultă muzică acasă, pe stradă, la muncă, oriunde și oricând simți tu nevoia să asculți muzică. 
Poate uneori găsești muzica în natură și nu-i nevoie să îți descarci bateria de la telefon sau mp3.
Poate găsești muzică în bătăile inimii celui pe care-l iubești. 
Poate găsești muzică în haosul motoarelor de pe stradă. Poți găsi muzică în orice. Trebuie doar să asculți cu atenție. 

Râzi. Fă tot posibilul să râzi cât mai mult, chiar și atunci când simți că ești la pământ sau că totul e trist în jurul tău.
Chiar și atunci când îți vine să plângi, amintește-ți cât de bine e ca oamenii care nu cred în tine să te vadă fericit.
Ai o singură viața și cu siguranță unul dintre principalele scopuri este să fii fericit. Dacă te face să râzi, cumpără-l sau mărită-te cu el.

Cică nu știe. Hai să ne lămurim.
Cu siguranță știe, dar nu vrea să-ți spună.
Te menajează. Mai gândește-te. Ai nevoie de oameni lipsiți de încredere în viața ta? Care nici măcar nu îți spun în față când ceva nu e în regulă? Cu siguranță nu. Așa că nu îi mai găsi scuze. Mai bine trăiești singur decât înconjurat de oameni nesiguri.

Cu siguranță te vrea. Poate încă nu și-a dat seama cât de greu i-ar fi fără tine.
Poate nu acum, dar mai târziu cu siguranță va realiza. 
Tu trebuie să știi cât valorezi. Poți să rămâi pe loc și să aștepți să se întâmple lucrurile sau poți ieși în lume să le rezolvi pe cont propriu. S-ar putea să cazi de câteva ori, dar atunci când te ridici vei fi deasupra tuturor.

Însă dacă ți-e greu și simți că nu mai ai putere să mergi mai departe, caută un suflet care să îți aline durerea și care să te țină de mână și când e soare, dar mai ales când plouă.


sâmbătă, 30 mai 2015

Suntem aici...




Am uitat de orice clișeu existențial.

Am uitat de flori, ciocolată, filme siropoase și bijuterii... haine scumpe și mii de perechi de pantofi.
Avem timp de toate, să îți dau luna de pe cer și tu să-mi faci colier din stele.
Oricum avem steaua noastră, ea ne-a adus împreună.

Am realizat că dragostea nu se masoară în timp.
Poți iubi pe cineva în 3 zile și poți să nu iubești în 10 ani...
Ce contează asta atâta timp cât nu ne impune nimeni un dead-line?

Putem visa la un viitor împreună, la casa noastră, la copii, vacanțe pe tot globul și cum facem baie în spumă. Dacă nu ne avem unul pe altul, toate astea nu ar exista.
Nu-mi dau seama cum se face seară înca după primul sărut pe care mi-l dai când te trezești.
Aș putea sta ore întregi cu tine fără să-mi dau seama că trebuie să muncesc, să gatesc, să calc sau sa îi dau câinelui de mâncare.
Aș putea sta ore întregi doar să-ți ascult bătăile inimii pe același ritm cu ale mele și sa îmi sincronizez respirația cu a ta în timp ce mă ții in brațe.
Mă văd tot lângă tine și peste ani... oricum nu mă va cunoaște sau iubi cineva așa cum o faci tu.
Soarele nu zâmbește dacă nu mă trezesc lângă tine, printre cearșafurile șifonate.
De fiecare dată cand plecăm unul de lângă altul începe să plouă... nu contează că e miercuri, duminică sau vineri.

Abia aștept să nu mai plece niciunul dintre noi nicăieri.

Să numim același loc "acasă" și să ne sunăm înainte să ajungem ca să întrebăm dacă am luat pâine sau mâncare pentru câine. Să golim sticle de vin la cină și sa ne bem cafeaua împreună în fiecare dimineață, să ne lăsăm note-uri pe frigider cu facturile sau reminder cu zilele de naștere ale mamelor noastre. 
Să mergem vara la ai mei și iarna la ai tăi sau la sfârșit de săptamână să mergem să îi ducem flori bunicii și să luăm masa cu ea.
Să ne lăsăm copiii la ai noștri doar ca să plecăm și noi singuri și departe de stresul din București.

Să nu ne lipsească nimic, să nu ne gândim la bani sau problemele de la muncă.

Singura problemă să fie cine face cafeaua în dimineața următoare sau cine merge primul la duș.

Cine stinge lumina și cine spune în noaptea asta primul "te iubesc". :)

marți, 26 mai 2015

Fă ce trebuie până ajungi să faci ce vrei...






Cred că faptul că sunt o iubitoare a zilelor de vineri nu e o chestiune întâmplătoare.
Nici susținătorii Bibliei nu au denumit-o degeaba Vinerea Mare.
Cred că are tot 24 ore ca orice zi, însă mai important e câte dintre acestea le muncești, le dormi... Le trăiești.
Vinerea asta am trăit mult. Sau multe.
Am trecut prin extaz, apoi brusc la agonie. De la fericirea supremă la suferință.

E de neconceput că am trăit, am simțit și am învățat atâtea într-un timp atât de scurt...
În primul rând, faptul că lucrurile pe care le planifici nu ies conform așteptărilor, iar deciziile spontane duc la povești bune. Grozave chiar.
Însă asta nu este nici pe departe cea mai înțeleaptă idee.
Ar fi câteva...

Am realizat că există părți din tine pe care nu le cunoști, pentru că sunt adânc îngropate și le găsești doar dacă știi cum și unde să le cauți.
Mi-am dat seama că nu pot să adorm dacă nu-mi spui "noapte bună" și că înainte să vorbesc trebuie să gândesc de cel puțin zece ori. Faptele sunt mai importante oricum. Vorbește puțin și dovedește mult.
Mi-am dat seama că limita dintre bine și rău nu e relativă și e mai subțire decât un fir de ață... că poți fi cel mai trist om din lume, iar peste cinci minute să devii cel mai vesel.
Important e să ai o motivație. Sau o persoană care să gasească motivația în tine.

Știu că oamenii sunt răi și nimănui nu îi pasă de tine în final, însă eu am fost suficient de norocoasă încât să găsesc persoana căreia să îi pese. Sper să fiu și suficient de deșteaptă să nu o las să plece.. vreodată.

Am realizat, totodată, că oamenii nu se schimbă neapărat, ci pur și simplu ajung într-un punct în care pot alege dacă vor să devină o versiune mai bună sau mai proastă a ceea ce au fost până-n acel punct.

Mi-am dat seama că nu orice furtună produce inundații. Cred că important este să-ți construiești casa pe o bază suficient de solidă.
Sper că nu-i nevoie de mai multe detalii...

Am realizat că după fiecare conflict rămânem cu o învăţătură care ne marchează... că merită să lupţi pentru ce iubeşti. Până în pânzele albe.
E important să nu aştepţi răspunsuri concrete, să nu îţi doreşti ca viaţa să meargă după un scenariu plănuit de acasă.

Călătoriile, ca şi piesele de teatru, nu vor fi niciodată la fel de mai multe ori. E imposibil să se repete identic.
Apare mereu ceva nou... care, după genul pe care îl preferi, fie dramă sau comedie, îţi creează exact starea pe care ţi-o doreşti.
E simplu. Ori te ridici, fie chiar şi a mia oară şi continui, ori rămâi în loc şi te uiţi cum alţii mută munţi.

Am învăţat să nu-mi mai fie teamă de eşec. Eşecul nici nu există. Există doar cele două filme care te ajută sau nu să depăşeşti situaţia.

Cred că nu scapi niciodată de ce îţi este frică. Tocmai de asta, dacă eşti o persoană puternică, învinge-ţi orice teamă, fă-le pe toate, chit că pici de un infinit de ori.
Pentru oamenii puternici, gravitaţia există.

marți, 12 mai 2015

Trecem peste toate.. împreună.






Dacă doare atât de tare, atunci trebuie să fie dragoste.
Ți-e dor să fie bine... nu dormi nopți gândindu-te că s-ar putea să îi fie frig și să găsească refugiul în alte brațe.
Îți e teamă ca nu cumva buzele Lui să fie atinse de buzele altcuiva și cel mai teamă Îți este ca nu cumva să doarmă o alta în locul tău în patul vostru...
Îți e frică să nu se schimbe nimic și Îți dorești să simți că te iubește fix ca la început.

Nici nu mai știi ce simți...
Aş prefera să îmi rup un picior sau o mână, ceva vizibil dar nu atât de dureros.
Inima, deși nu se vede ca e rănită, doare cel mai tare chiar și când respiri.

Îți este dor să nu îți faci griji pentru ziua de mâine... Dacă va mai fi sau nu al tău.
Îți e greu să te gândești că ai putea trece pe stradă fără să îl ții de mână sau fără să îl săruți.
Îți va fi greu sa îi spui altcuiva "iubire", dar cu siguranță și lui îi va fi teribil de greu să spună altcuiva "baby".

Tot pe mine mă va visa noaptea.
Tot cu buzele mele și corpul meu va avea fantezii și tot eu ar vrea să îi fac cafeaua și sa îi duc copiii la școală.

Îl așteaptă un drum lung fără mine... dar hai să mergem pe același traseu.
E mai simplu în doi.
E mai simplu dacă mă ții de mână.
Mă prăbușesc fără tine.

luni, 11 mai 2015

I can't build an empire without your arms as my castle...





Spui că o iubești. Atunci de ce te porți așa?
Dă-i inima înapoi sau ce-a rămas din ea.
Las-o să plece dacă nu o mai poți ține. S-a săturat să sufere. Ar fi momentul să o faci fericită sau să îi dai altcuiva șansa să o facă.
Însă pe ea nu o întreabă nimeni ce își dorește. Vrea doar să o iubești puțin mai mult... aparent nu se mulțumește cu sferturi sau jumătăți de măsură. Dă tot sau nu dă nimic.
Așa vrea să și primească.
Nu îi mai este teamă de eșec, pentru că lângă El este puternică, dar și-ar dori să îl știe aproape în orice context.
Și-ar dori să nu se mai atace.
Să înțeleagă că încă nu e capabilă să fie adult și să o lase să se mai joace puțin.
Lucrurile nu se pot întâmpla de pe o zi pe alta. E de neconceput ca azi să strigi că mă iubești și mâine să fii rece ca un sloi de gheață.

  Am sărutat atâtea broaște doar ca să găsesc prințul, iar El nu înțelege oare că pentru a fi rege trebuie să mă transforme pe mine în regină?

joi, 7 mai 2015

Soarele și Luna... Eu și El.




Luna e îndrăgostită de Soare.
îl iubește atât de mult încât atunci când el merge să doarmă, ea îi ține locul.
Rămâne trează toată noaptea de dragul lui, păzește cerul și luminează pământul, deși cândva îi era teamă de întuneric.
Nu închide un ochi până la răsăritul iubitului ei și toată noaptea le povestește stelelor despre dragostea infinită pe care i-o poartă acestei făpturi generatoare de lumină și căldură.
Fără el se simte incompletă.
L-a așteptat toată viața și acum că l-a găsit, a realizat că nu mai vrea să îl piardă.
Ce frumoasă e Luna...
Păcat că Soarele nu o vede. Păcat că nu știe ce simte...

Parcă totul e mai frumos când iubești.

E senin afară chiar dacă soarele a plecat deja de pe cer, nu îți mai e teamă de tunete, de fulgere, cutremure sau uragane.

Nu îți e frică de nimic pentru că știi că dragostea Lui e mai puternică decât orice furtună.

Te simți capabilă să îți învingi orice frică, fobie sau viciu și poți să muți şi munții din loc dacă te ține El de mână.
Ești în stare să înoți, să zbori și să nu dormi nopți întregi doar ca să îl privești pe el cum doarme.
Sau dacă adormi, dimineața te trezești să îi faci cafeaua, să îi pregătești micul dejun, să îi speli, să îi calci, să leneviți toată dupămasa.

Te simți cu adevărat puternică.
Nu mai ai nevoie nici de machiaj sau de programări la coafor, pentru că El te iubește așa, naturală, de dimineață, fără rimel și fără rujul care oricum nu ține prea mult, pentru că îți sărută buzele încontinuu și oricât de aranjat ți-ar fi părul, adoră să te ciufulească.


Oare a meritat să sărut atâtea broaște?

Bineînțeles.
Priveşte-mă.
Am găsit prințul. :)

marți, 21 aprilie 2015

Un nou capitol...



De data asta nu-i ca alte dăți.
Simt ceva nou. Ceva ce n-am mai simțit până acum. Pentru care as lupta până în pânzele albe. Simt mai mult decât simplul fapt că iubesc.
Cu asta eram obișnuită. Acum simt că e prima dragoste adevărată, că e ultima...
Că-mi doresc să țină pentru totdeauna.
Pentru eternitate.
Mai mult decât atât, simt că iubesc un suflet, nu un corp. Simt că, la rândul meu, sunt iubită. Simt că sentimentele nu îmi sunt aruncate la gunoi și că, intr-un final, cineva se gândește la mine când se trezește.
Simt ca cineva mă poartă veșnic în suflet și numără orele până când ne vom revedea.
Abia așteptam să simt că aparțin cuiva care ar lupta pentru mine la nivelul la care aş face-o eu și m-ar salva într-o bătaie de inimă.

Abia așteptam să spun "Te iubesc".
Abia așteptam să mi-o spună cineva.
Jur.
Abia așteptam să apari și din Bacovia să devin Eminescu.

Abia așteptam să îmi fie schimbat destinul de cineva.

De cineva ca tine, care mă înțelege și mă respectă pentru ceea ce sunt, deși mă știe de puțin timp și mă face să simt că mă așteaptă de o viață și m-a găsit de un veac.

Mă simt perfect. Sunt iubita LUI.

Mi-a luat mințile, sufletul, corpul și mai ales respirația.
Mi-a luat orice simțire. Orice bătaie de inimă. Orice clipire.
Orice pas.

Mi-a luat tot ce însemn, tot ce sunt și tot ce voi fi vreodată.

Mi-a spus că mă iubește și cu siguranță o simte.
M-a lăsat sa îl iubesc și eu la rândul meu.
M-a învățat sa fiu o persoană mai bună și să mă simt în siguranță.
Mi-a arătat partea frumoasă a vieții și a oamenilor pe care îi credeam răi.

M-a învățat să nu trăiesc pentru a impresiona, tocmai de asta s-a îndrăgostit el de mine.
M-a învățat să aleg cu inima. M-a învățat să am încredere în mine.
Mi-a spus că nu contează cum va fi, nu va pleca niciodată.
Și jur că nu voi pleca nici eu.

Trăiesc prin el.
Respir prin el.
Și prin iubirea lui.
Îl iubesc. :)

duminică, 19 aprilie 2015

Schimbări...




Când o ai, n-o mai vrei. Când o vrei, n-o mai ai.

M-ai avut... Te-am iubit atât de mult încât nu mi-am putut stapâni lacrimile când te-am văzut ieşind pe uşă.
Te-am iubit atât de mult încât n-a existat noapte în care să nu adorm cu gândul la tine sau dimineaţă în care să-mi doresc să te sorb pe tine în loc de cafea.
Atât de mult m-am dedicat nouă, ţie, până ai ajuns tu să-ţi baţi joc de sentimentele mele.
De sufletul meu, de trupul meu.
Atât de mult am ajuns să te urăsc acum. Toată dragostea aia de atunci s-a transformat în ură şi n-am de gând sa te iert pentru lacrimile grele pe care le-am plâns din vina ta.
Atât de mult de pot urî încât acum poţi să te întorci şi târâş, să-mi promiţi luna de pe cer, jur că nu-mi mai trebuie.

M-ai rănit atât de mult încât am plâns râuri întregi nopţi de-a rândul, mi-am scăldat toate visele în zâmbetul tău şi am ştiut tot timpul că mimezi dragostea.
Defapt nici nu te străduiai să o faci. Tu chiar NU mă iubeai.
Eu chiar eram naivă şi credeam că lucrurile merg in direcţia potrivită...
Dar m-am înşelat.

Acum chiar merg în direcţia potrivită şi sincer, puteţi să vă întoarceţi toţi plângând şi implorându-mă să vă iert. Voi toţi nu faceţi cât 10% din el.
Pentru că nu mi se mai greseşte. Nu mai admit să mi se greşească.
M-am schimbat. 
Sunt alt om. 
Un om fericit, care nu mai iartă. :)

luni, 2 martie 2015

Cred în a doua șansă... mereu.




Totul era atât de sigur.. Eram sigură că vor urma luni, ani, milenii...
Simțeam că-ți aparțin. N-aș fi vrut să-ți dau drumul vreodată.
Nu mai eram în stare să mă gândesc la mine, nu-mi mai era foame, sete...
Simțeam că sunt perfecta atunci când mă țineai în brațe și nu puteam dormi altundeva decât cu capul pe pieptul tău.
Eram sigură că o sa îmbătrânim împreună, că tu chiar o sa ma iubești într-o zi.. așa cum as fi fost eu în stare s-o fac.
Eram sigură că o sa fie bine. Că o sa fim bine... Era perfect de-a dreptul. N-aveam nevoie de trandafiri, șampanie, ciocolată sau băi in spume.
Un pai dimineața si un dus fierbinte cu tine era tot ce-mi puteam dori pentru a străluci toată ziua. Abia așteptam, încă din momentul în care pășeam în lift, să mă întorc să cinăm împreună și apoi să ne uităm la filme... să facem filmele noastre.
Nici parfumul meu preferat nu miroase atât de bine ca tine.
Acum nu mai miroase a roz, nici măcar a roșu sau a mov...
Miroase a negru. Inima mea poatră doliu pentru cea mai frumoasă ființă pe care am întâlnit-o vreodată. Ma simțeam atât de bine. Oare chiar sunt pedepsită la o viață fără iubire?
Sunt sigură că o sa te întorci plângand la mine și implorându-mă să te iert... Nu pot. Nu mai vreau sa pot să te iert. Vreau sa trăiesc singură în carapacea mea și tu sa continui. Nu-ți doresc decât să fii fericit și când te aștepți mai puțin, cineva să te rănească de zeci de ori mai tare decât m-ai lovit tu pe mine.
Îmi doresc să primești o lovitură mai dureroasă și mai groaznică decât am primit eu.
Și nu-mi doresc deloc să mă uiți. Îmi doresc să mă ții minte toată viața...
Pentru că, ghici ce. Nimeni nu va fi în stare să te iubească mai mult sau mai bine decât aș fi fost eu.
Îmi pare rău... îmi șterg lacrimile și merg înainte. Oricum era prea lungă naveta dacă plecam din pijamalele tale.

Sper să îți alegi drumul potrivit, pentru că se pare că nu-ți plăcea raiul cu una ca mine. Te pup, dragostea vieții mele.

duminică, 1 martie 2015

Uită-mă... sau dă-mi voie să te uit.






“Nu te juca cu focul, s-ar putea să te arzi”, era replica pe care o folosea tot timpul El, cel mai fidel dintre cei care se jucau cu focul de altfel.
Pentru că așa e în viață, cei care au un defect vorbesc numai despre el.
Mincinoșii așteaptă ca oamenii din jur sa nu mintă, hoții să se nu fure, infidelii sa nu înșele și tot așa.
Exact același lucru îl făcea și el… la fiecare pas greșit mă atenționa, îmi spunea că mai am puțin și îl pierd, că nu îi place cum gătesc, cum mă imbrac, cum conduc, cum mă machiez sau cum stau la rând la supermarket.
Îi place să mă critice în permanență și nu sunt sigură daca o face intenționat sau chiar are o problemă.
El însuși e un stângaci și un nepriceput, spre deosebire de toti barbații cu care am fost până în momentul de față, care erau niste maeștri în toate domeniile și uneori ma simteam de-a dreptul natângă în preajma masculinității lor.
Ei bine, nu numai că mă atentiona tot timpul că greșesc, greșind și el, dar știam că mă înșeală.
Mi-a spus-o de câteva ori, evident că o reținusem, dar îi placea sa mi-o repete încontinuu.
De ce? Nu știu.
De ce acceptam eu asta? Din iubire oarbă, evident.
Doar se aplica, în tot cazul, regula aia că într-o relație unul iubește mai mult. Iubeam eu, că și asa el nu se pricepea nici la asta.
Așadar mă sfida la orice pas și eram urmarită mai ceva ca de FBI. Dacă ma întâlneam cu vreo persoană de sex opus, începeau bănuielile.
Desigur, argumentul meu cu “tu de cate ori m-ai inșelat și eu te-am iertat”, nu mai era valabil, pentru că venea cu principiile lui misogine pe care eu nu le contraargumentam, de fraieră, ce pot să zic.

Dar într-un final a terminat-o cu mine, tot el, pentru că eu n-aveam curaj…

Eu am rămas suferind, el a continuat sa-și vadă de aventurile lui și probabil mie-mi făcea plăcere oarecum să-l primesc înapoi, după aproape o lună de când n-am mai avut parte de vreo atingere din partea unei personalități de sex opus.


Dar cu toate astea, sunt încă în picioare și aștept un nou val de iubire falsă și incredibil de dramatică să mă lovească în față. Sunt pregatită pentru lovitura finală. :)

duminică, 22 februarie 2015

Apari... te rog





Nu și-a dorit niciodată imposibilul.
Nu a sperat niciodată la o viață de film, la o iubire de basm sau la vreun Făt-Frumos pe cal alb.
Să fim serioși. Și-a dorit doar să fie apreciată la adevărata ei valoare. 
Și-a dorit să nu fie nevoie de cuvinte ca să exprime ce gândește.
A visat tot timpul la o iubire superioară celei trupești. 
Și-a dorit să fie înțeleasă exact așa cum e. 
Și-a dorit să nu fie judecată sau desconsiderată. Și-a dorit să îi fie înțeles fiecare zâmbet, fiecare lacrimă sau fiecare gând.
Și-a dorit telepatie, completare, inteligență.
Ceva nemaivăzut. Haos.

Și a avut mereu încredere în ea, a avut încredere că merită ce-i mai bun, mai frumos și mai simplu, pentru că a suferit atât de mult încât nu-și mai poate imagina încă un eșec.

Suferința a făcut-o puternică, eșecul a făcut-o să-și dorească o îmbrățișare atât de puternică și atât de sinceră încât atunci când își așează capul pe umărul lui să simtă că în sfârșit ultima piesă din puzzle-ul vieții ei a fost găsită.

Te rog... apari. Fă-o fericită. E atât de frumoasă când zâmbește. :)

sâmbătă, 16 august 2014

Totul sau nimic...





Ne împăcăm, de cele mai multe ori, doar ca să nu mai fim certaţi, ca să nu mai existe tensiune, ca să ne zâmbim când ne întalnim întamplător şi ca să fie împăcarea făcută.

Ne împacăm doar aşa, de complezenţă şi de fapt nu ne pasă că cel cu care ne-am certat se întreabă dacă suntem bine înainte să doarmă sau dimineaţa când se trezeşte.

Aşteptam un mesaj, un bip cu număr ascuns, un mail, o scrisoare, o cafea, un salut.. orice. 
Orice care sa îmi arate că nu ne-am uitat unul pe altul.

Ne preţuim aşa de puţin… în ultima vreme nici nu ştii cât de mult te-am căutat prin arhivă şi cât de mult m-am străduit să-mi dau seama unde eşti, cu cine eşti, ce faci, dacă eşti bine, daca mă mai cunoşti…

Ştiu ca îmi era uşor să te sun şi să-ţi spun două-trei cuvinte, ştiu ca te-ai fi comportat normal deşi în sinea ta şi ţie îţi era extrem de greu să-mi vorbeşti..

Dar orgoliul e prea mare.

Orgoliul tău, pentru că eu îl calc în picioare întotdeauna de dragul tău şi tot eu sunt cea care iartă şi se întoarce pretinzând că nu s-a întamplat nimic şi castelul de nisip pe care  l-am clădit împreună vara trecută nu se dărâma la primul val.. Pentru că am avut grijă să-l construim destul de departe de ţărm.

Am citit pe propria-mi piele cuvinte pe care nu trebuia să le fi spus, nici măcar sa le fi gândit şi mi-a părut atât de rău de ele încât n-am fost capabilă să-ţi mai vorbesc un timp. 
Ăsta a fost singurul motiv pentru care nu te-am mai căutat… dar tu, tu ce motiv ai avut?

M-ai uitat şi ai găsit pe cineva care să-ţi ofere mai mult decât mine?

N-aveai cum.. eu ţi-am oferit totul. :)

miercuri, 13 august 2014

Tristețe post-Vamă...




Poate nu-s eu cea mai mare hipsteriță, dar cu siguranță nu trebuie să ai dread-uri sau flash-uri, tatuaje si zeci de piercing-uri ca să poți merge în Vamă.
Cred că încă din momentul în care terminăm anul școlar, universitar sau luăm concediu de la servici așteptăm cu drag sa mergem la mare... Poate nu avem cea mai curată apă, cele mai frumoase locuri, dar cu siguranță litoralul românesc te face să-ți dorești să ajungi pe plajă în fiecare an cu o doză maximă de entuziasm.
Cei care n-ajung de 1 Mai în Vamă, cu siguranță fac tot posibilul să pună niște bănuți la saltea/pușculiță ca să meargă măcar un weekend la mare.
Și ce-i drept, acolo e distracția.
Acolo te întâlnești cu muzica pe care ți-ai cunoscut prima dragoste, cu muzica pe care v-ați despărțit și cel mai sigur cu muzica pe care urmează să vă împăcați. Pentru că deh, tot în Vamă v-ați cunoscut și dacă nu rămâneți împreună după seara asta, sigur mergeți să vedeți împreună răsăritul sau vorbiți cu niște prieteni să vă lase să dormiți în același cort măcar în noaptea asta frumoasă.
În Goblin cel mai probabil vine o trupă șmecheră, gen CTC sau Șuie, iar pe plaja de la Stuff se aud niște piese vechi de la Vama VECHE. Ce vremuri, nu?
Degeaba ai fost în toate cluburile de fițe din București, Cluj, Brașov, Costinești sau Mamaia, nimic nu se compară cu atmosfera mega- prietenoasă din Vamă.
Chitări, shot-uri, țigări, sticle de vin pe malul mării, băi la miez de noapte, săruturi sub răsărit și îmbrățișări de dimineață, înainte de cafea.

Nici Grecia, Bulgaria, Ibiza sau Miami nu-ți vor oferi vreodată ce-ți ofera Vama.
(Și nu, nu e reclamă... E pur și simplu nostalgia AMR-ului și nerăbdarea cu care plec tot acolo unde nu iau nici grijile, nici problemele, nici fostele relații, nici câinele care mă trezește dimineața la 7 să îl plimb și nici vecinii care ascultă manele după 2 litri de bere. Acolo și dacă aș merge singură m-aș întoarce cu prieteni noi și dacă aș merge fără bani m-aș întoarce mai bogată. Așa că hai la Vama Veche, ca să ne gasim P E R E C H E. :)

marți, 13 mai 2014

Aşteaptă...


Îmi plăcea să cred că eşti diferit...

Dar nu te mai las să îmi domini spiritele, nu te mai las să mă dai peste cap şi sub nicio formă nu te mai las să mă laşi să te iubesc.

Îmi clădesc o fortăreaţă şi o întăresc pe cât de bine posibil, în speranţa că inima mea nu mai iese de aici şi că, mai presus de toate, nu o mai las pe a ta să intre.

Tu nu ai nimic din putere sau sensibilitate şi pur şi simplu alegi să-ţi petreci viaţa oricum, dar nu iubind.

Nu iubindu-mă pe mine, sau poate doar pretinzând că mă iubeşti.

Promite-mi că nu mai adorm plângând şi că mă laşi să fiu singură, în spatele fortăreţei mele, unde nu se mai strecoară nimeni.

Promite-mi că te detaşezi atât de tare încât nici întamplător nu ai să-mi mai apari în gând.

Promite-mi, înainte de toate, că e pentru ultima oară.


Am iubit până mi-au murit oamenii in suflet.
Am iubit până fluturaşii din stomac s-au transformat în molii.
Am iubit până a ruginit fiecare ţeavă care ducea la inimă.
Au iubit cât n-au scris nici Shakespeare, nici Eminescu la un loc şi cât n-au cântat toate trupele de mariachi din lume.
Am iubit fără să stau pe gânduri și am oferit fără să aștept ceva în schimb.
Dar a venit momentul în care am realizat că toată dragostea pe care o am trebuie să o păstrez pentru mine și sa nu o mai donez în scopuri caritabile.
Am oferit destul, poate prea mult şi nu s-a întors nici un gram înapoi. Încet-incet sufletul îmi seacă, rămâne fără emoţie şi se pierde într-o mare de indiferenţă.
Tânjesc după afectiune şi dupa iubire...
Cred că sufăr de o boală care nu-mi permite să fiu iubită şi să ofer toată iubirea pe care o am şi pe care îmi doresc nespus să i-o împărtăşesc cuiva.

Dar viaţa e mult mai complexă de atât. Dacă sufletele pereche există cu adevărat, şi sunt sigură că există, atunci sufletul meu pereche o să vină fără să-l mai caut eu. Poate că sufletul pereche mi-a trecut deja prin faţă sau prin mână şi eu n-am simţit nimic. Dar dacă e aşa, sunt sigură că o să se întoarcă. 
N-am plecat nicăieri, sunt tot aici şi astept sa mă caute. :)

vineri, 9 mai 2014

La sfârşitul zilei... doar tu contezi.




N-am niciun interes să-ţi spun că te iubesc.
N-are absolut niciun sens să îţi spun că sentimentele mele se intensifică după fiecare răsărit de soare, că unicul motiv al fericirii mele e zâmbetul tău sau că în nopţile furtunoase tot ceea ce îmi doresc este să te ţin în brate.

Aş fi făcut asta… şi poate chiar mai mult de atât. Aş fi riscat să fiu alături de tine în permanenţă, să mi te dăruiesc întru totul, dar cu siguranţă nu ai fi fost capabil să primeşti atât de mult din partea unui suflet.
Erai slab şi eu eram puternică. 
Dacă ţi-as fi dat toată forţa mea, m-ai fi nimicit fără să stai pe gânduri.

Nu eram compatibili, trebuia să fi realizat asta încă de la început.

Urăsc faptul că regret şi mai mult decât atât, urăsc faptul că m-ai făcut să fac asta, chiar nu-mi stă în caracter.
Mi-am călcat în picioare toate principiile pentru ca în final să mă aleg cu geamuri sparte, uşi închise şi o inimă făcută ţăndări din cauza temerilor tale.
 
Sfârşitul ăsta trebuia să vină înaintea oricărui posibil început, iar eu nu trebuia să fiu naivă şi să cred că o persoană atât de slabă ca tine ar putea iubi vreodată… aşa cum iubeam eu. :)

luni, 5 mai 2014

Despre trecut, prezent.. poate chiar viitor.







O să te pierzi de zeci, sute, poate chiar mii de ori şi n-ai să te regăseşti decât atunci când ai să simţi că aparţii de o persoană, de un obiect sau de un spaţiu.
N-ai să ştii niciodată sigur şi nici nu îţi va spune cineva “aici eşti facut sa fii”.
O sa te izbeşti de ziduri înalte, nu vei ştii dacă trebuie să le dărâmi sau să le reclădeşti. O sa fii confuz la un mometdat şi o să te lupţi cu multe persoane, cu multe întamplări, trăiri şi cu foarte mult timp ca să ajungi la destinaţie, dar sentimentul că eşti unde trebuie să fii e mai puternic decât orice pe lumea asta şi atunci când ai să fii acolo îţi vei dori să rămâi pentru o veşnicie şi vei ştii că oriunde ai fost sau orice ţi s-a întâmplat până atunci, a fost zadarnic.
Dar nu-i aşa.
Dimpotrivă.
O să ajungi la concluzia că toate se întamplă cu un scop şi că eşecurile, persoanele nepotrivite sau experienţele proaste nu au înseamnat nimic altceva decât pregătirea prematură a bunăstarii prin care treci la momentul actual.
O să-ţi doreşti, poate, să dai timpul înapoi şi să iei cu tine în acest absolut persoane sau lucruri, poate chiar momente, dar e imposibil.
Nimic din ce nu-ţi mai aparţine nu a fost vreodată al tău sau pur şi simplu nu ţi se potrivea.
Consideră că eşti mai bun de atât, iar dacă te simţi împlinit şi totuşi îţi mai lipsesc mici detalii, renunţă la ele.
Mai ales dacă sunt din trecut.

Trecutul e doar o stare de spirit care rămâne în spate, iar faptul că ai trecut prin el înseamnă că ai avansat. E ceea ce te-a ajutat enorm să-ţi proiectezi idealul.
E perfect ce ai atâta timp cât te face fericit.
Nu renunţa.

În lupta asta pentru fericire nu sunt reguli şi poţi avansa oricând.
Ia cu tine doar ceea ce te face să zâmbeşti în viaţa asta, iar părţile negative lasă-le în spate, înseamna ca nu ţi se potriveau. :)

miercuri, 23 aprilie 2014

N-a fost să fie.. iubire.




A luptat pentru tine, cu tine şi a ajuns să poarte această luptă de una singură.
S-a luptat cu vremea, cu timpul, cu oamenii şi cu propriile trăiri.
Nu i-a păsat niciodată de prejudecăţi, nu i-a păsat niciodată cât e ceasul, dacă e în pijamale sau în rochie, în papuci de casă sau pe tocuri.

Ai să pleci plângând şi ai să te întorci târâş pe coate ca să te ierte şi poate nici atunci nu va fi suficient pentru câte i-ai făcut.
O sa-ţi dai seama că ai greşit de nenumărate ori şi o sa-ţi doreşti să te mai sune, sa te cheme la cafele sau să-ţi adoarmă pe piept în miez de noapte şi dimineaţa să o găsească tot acolo, zâmbind printre cearşafurile şifonate şi cu ochii plini de soare.
O sa îţi doreşti să-ţi mai cânte când e fericită sau să-ţi povestească cu lux de amănunte întâmplările din viaţa ei care atunci îţi păreau banale.
O să-ţi doreşti să-şi mai verse lacrimile pe umărul tău.
O să-ţi doreşti să mai coboare din maşina ta şi să fii tu cel care o conduce acasă în fiecare seară.
O să-ţi doreşti să mai ai ocazia să goleşti sticle de vin şi pachete de ţigări cu ea şi o să te rogi să te mai lase să-i găteşti.
O să îţi fie dor să te întrebe cineva dacă eşti bine, dacă ai mâncat, dacă ţi-e sete, dacă ţi-e frig sau dacă o mai iubeşti.


 Dar cel mai dor o să-ţi fie nu să te întrebe dacă o mai iubeşti, ci sa îţi afirme că te iubeşte în fiecare zi din existenţa ta şi să-ţi garanteze că va fi mereu aici, când eşti fericit sau când simţi că nu mai ai putere să treci mai departe. :)

miercuri, 16 aprilie 2014

Indiferent de vreme...






Nu mai conta absolut deloc vremea. 
Putea să plouă, să tune, să fulgere, să ninga şi să fie închise toate drumurile, atâta timp cât bătăile inimii mele se auzeau până la El, pentru mine era perfect.
Nu mai conta de cât timp suferea vremea dacă în interiorul meu era mai senin decât în cea mai toridă zi a lui Cuptor.
Nu îmi păsa dacă am bani în porfofel, dacă mi-au mai rămas ţigări pentru cafeaua de dimineaţă sau dacă în zâmbetele oamenilor de pe stradă mai exista o oarecare seninătate.
Le zâmbeam atât de fericită incât îi făceam şi pe ei să zâmbească şi erau siguri că nu sunt falsă pentru că nici măcar ridurilor de pe frunte nu le venea să se încrunte la câtă dragoste şi bucurie emanam.

Puteau cânta toţi greierii sau toţi cocoşii în cor, putea să vină peste mine un stol de păsări în toiul toamnei sau să înnebunească toţi salcâmii. Pentru mine anotimpul şi starea vremii erau efectiv irelevante.
Zâmbetul lui mă făcea să simt că e vară indiferent de grade şi faptul că-i puteam săruta buzele indiferent de temperatură făcea ca interiorul meu să fie dus mult peste 40, aşadar nici deşertul nu putea fi atât de fierbinte.
Ce mai contează ce zice termomentrul daca ţi-a spus clar cardiologul că antidot mai bun pentru orice boală a inimii tale nu există în lumea asta decât sufletul pereche?

Fii senin, om frumos, chiar dacă afară plouă. :)

marți, 8 aprilie 2014

Eşti liber...





Am fost întotdeauna adepta relaţiilor frumoase.

Nu mi se pare că e nevoie de foarte multă matematică sau orice altă ştiinţă exactă să îţi dai seama că 1+1 rezultă 2 şi nu 3.

La fel consider şi înşelatul ca fiind cea mai urâtă formă de a manifesta faptul că nu mai iubeşti persoana pe care o ai lângă tine.

De ce ai face una ca asta? Nu te ţine nimeni legat în patul persoanei pe care cândva o iubeai, nu te ţine nimeni legat de casa, cheile de la maşină sau portofelul celuilalt.

Nu există nicio lege care îţi interzice să pleci atunci când constaţi că nu mai sunt sentimente, la fel cum nu există nicio lege care te va da în judecată pentru că te-ai reîndrăgostit.

Nu consider deloc un gest urât sau necuvenit să părăseşti, nu consider deloc josnic sa fii părăsit, însă consider de-a dreptul strigător la cer să afli că cel de lângă tine te respectă atât de puţin încât să nu îţi spună în faţă că nu te mai iubeşte.

Aleg sinceritatea de mii de ori în locul fidelitaţii. Degeaba eşti fidel cu trupul, dacă cu inima ai părăsit de mult relaţia.

Nu mai sta dacă simţi că nu ai motive.

Nu mai sta dacă ai găsit pe cineva mai bun sau dacă o faci din milă.

Pleacă, pur şi simplu, dar explică de ce pleci.

Nimic nu e mai dureros decat să fii luat de prost.

Rămâi fidel... sau rămâi singur. 


Ca urmare, nu pot să fac altceva decât să îţi spun că a fost frumos, dar timpul a trecut peste noi şi trebuie să mergem mai departe. Chiar dacă drumurile noastre se bifurcă.


Nu îţi spun să pleci, doar te invit să îţi proiectezi un viitor fără mine.

Un loc, sau chiar un infinit de locuri în care să fii sigur că nu aş merge niciodată.

Pe lângă asta, te rog să nu mă mai iei cu tine în gânduri, în vise sau în inimă… în cazul în care m-ai luat vreodată.

Încearcă să îi faci pe toţi oamenii cu care mi-ai făcut cunoştiintă să creadă că am fost doar o piedică pentru tine şi că cel mai bine ar fi să frecventeze doar locurile pe care ţi le-ai proiectat tu.

Încearcă să nu te mai laşi atras de cifre, astfel încât să nu îţi mai aminteşti când ne-am cunoscut, când e ziua mea de naştere sau orice zi e legată de mine... asta în cazul în care ştiai vreodată datele astea pe dinafară.

Încearcă să faci din toate lucrurile tale personale un spaţiu care să crezi că nu a fost niciodată accesat de mine, iar hainele pe care le-am uitat în dulapul tău fă-le cârpe cu care să ştergi orice urmă a mea de pe podeaua casei tale. :)